Noul guvernator al Băncii Centrale a Turciei continua măsurile predecesorului său cu privire la inflație

0
Publicat:

Ţinerea sub control a inflaţiei în Turcia - în special prin intermediul dobânzilor - va continua ''cu determinare'', a dat asigurări joi noul noul guvernator al Băncii Centrale a Turciei, Fatih Karahan, oferind unele certitudini privind eforturile de sprijinire a economiei, după demisia surpriză a predecesorului său.

foto drapel Turcia
Noul guvernator al Băncii Centrale a Turciei continua măsurile predecesorului său

Oficialul turc se aşteaptă ca în următorii doi ani rata inflaţiei să scadă semnificativ, transmite AP. Karahan, care a fost viceguvernator al Băncii Turciei, face parte din noua echipă condusă de ministrul de Finanţe, Mehmet Simsek, care încearcă să rezolve dificultăţile economice prin majorarea costurilor de împrumut.

Vom continua cu determinare eforturile noastre spre un proces de dezinflaţie. Datoria Băncii Centrale a Turciei este să asigure şi să menţină stabilitatea preţurilor”, le-a spus jurnaliştilor Karahan.

Vineri seara, guvernatorul Băncii Centrale a Turciei, Hafize Gaye Erkan, şi-a anunţat demisia surprinzătoare din funcţie, citând nevoia de a-şi proteja familia pe fondul atacurilor asupra reputaţiei sale.

Numită în funcţie în urmă cu doar opt luni, Hafize Gaye Erkan este prima femeie care a ocupat postul de guvernator al Băncii Centrale a Turciei. După două decenii în care a trăit în SUA şi a ocupat posturi de conducere la mai multe bănci importante, precum Goldman Sachs, Erkan a demarat o schimbare radicală de direcţie la Banca Turciei, după mai mulţi ani de dobânzi reduse care au alimentat inflaţia şi i-au alungat pe investitorii străini. Începând din luna iunie a anului trecut, când Erkan a preluat postul de guvernator, şi până în prezent Banca Turciei a majorat dobânda de bază de la 8,5%, până la 45%. La finalul şedinţei de politică monetară de săptămâna trecută, Erkan declara că programul său economic începe să dea roade, citând creşterea rezervelor valutare şi încetinirea inflaţiei ca dovezi de succes.

Din iunie 2023 şi până în ianuarie 2024, oficialii Băncii Centrale a Turciei au majorat dobânda de la 8,5% la 45%. Cu toate acestea, rata anuală a inflaţiei în Turcia este la cel mai ridicat nivel începând din noiembrie 2022, când s-a situat la 84,39%.

În contextul majorării salariului minim şi al ajustărilor fiscale guvernamentale, rata anuală a inflaţiei în Turcia a urcat în ianuarie la 64,86%, de la 64,77% în decembrie, iar în ritm lunar a înregistrat o creştere de 6,7%, după cinci luni de declin consecutiv, arată datele oficiale publicate luni.

Karahan se aşteaptă la scăderea inflaţiei în următoarele luni.

La finalul lui 2024 inflaţia ar urma să se situeze la 36%, iar la sfârşitul lui 2025 - la 14%”, a previzionat guvernatorul Băncii Centrale a Turciei

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite