Norme simplificate pentru ajutoarele de stat privind investiţiile în porturi şi aeroporturi
0Statele membre vor putea face investiţii publice în aeroporturile regionale care deservesc până la 3 milioane de pasageri anual, fără un control prealabil din partea Comisiei. În ceea ce priveşte porturile, se vor putea realiza investiţii publice de până la 150 de milioane euro în porturile maritime şi de până la 50 de milioane euro în porturile interioare în aceleaşi condiţii.
Comisia Europeană a elaborat noi norme în materie de ajutoare de stat prin care anumite măsuri de sprijin public pentru porturi şi aeroporturi, domeniul cultural şi regiunile ultraperiferice. Acestea vor fi exceptate de la examinarea prealabilă a Comisiei Europene, a informat instituţia, precizând că obiectivul acestei măsuri este facilitarea investiţiilor publice pentru crearea de locuri de muncă şi creştere economică, fără a afecta concurenţa.
Regulamentul general de exceptare pe categorii din 2014 permitea statelor membre să pună în aplicare o gamă largă de măsuri de ajutor de stat fără aprobarea prealabilă a Comisiei, deoarece probabilitatea ca acestea să denatureze concurenţa era foarte scăzută. Ca urmare, aproximativ 95% din măsurile de ajutor de stat puse în aplicare de statele membre (cu o cheltuială anuală combinată de circa 28 de miliarde euro) sunt în prezent exceptate.
Societăţile comerciale, compensate pentru cheltuielile suplimentare
„Dorim să ne asigurăm că întreprinderile pot concura în condiţii de egalitate în cadrul pieţei unice - şi dorim să facem acest lucru în modul cel mai eficient. Normele UE privind ajutoarele de stat sunt aceleaşi pentru toate statele membre. Modificările de astăzi le vor permite economisirea de timp şi efort atunci când fac investiţii în porturi şi aeroporturi, în domeniul culturii şi în regiunile ultraperiferice ale UE.
Acestea permit, de asemenea, Comisiei să îşi concentreze atenţia asupra măsurilor de ajutor de stat care au cel mai mare impact asupra concurenţei în cadrul pieţei unice şi «să se implice în chestiunile majore şi să rămână discretă în chestiunile de o mai mică importanţă», spre beneficiul tuturor cetăţenilor europeni”, a declarat Margrethe Vestager, comisar responsabil cu politica în domeniul concurenţei.
În ceea ce priveşte aeroporturile, statele membre vor putea face investiţii publice în aeroporturile regionale care deservesc până la 3 milioane de pasageri anual, fără un control prealabil din partea Comisiei. În ceea ce priveşte porturile, statele membre vor putea realiza investiţii publice de până la 150 de milioane euro în porturile maritime şi de până la 50 de milioane euro în porturile interioare în aceleaşi condiţii. De asemenea, autorităţile publice pot acum să compenseze mai uşor societăţile comerciale pentru costurile suplimentare cu care se confruntă în cazul în care îşi desfăşoară activitatea în regiunile ultraperiferice ale UE.
Regulamentul de modificare va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Autorităţile publice, degrevate de anumite sarcini
Iniţiativa are drept scop reducerea sarcinii administrative a autorităţilor publice şi a altor părţi interesate în contextul agendei Comisiei privind o reglementare adecvată şi funcţională la nivelul UE (REFIT). Iniţiativa se înscrie în eforturile Comisiei de a concentra controlul ajutoarelor de stat asupra cazurilor mai mari, care au un impact semnificativ asupra concurenţei de pe piaţa unică, şi vine în completarea mai multor măsuri întreprinse de Comisie în ultimii doi ani pentru a moderniza modalităţile de asigurare a respectării normelor privind ajutoarele de stat. Scopul acestor iniţiative este de a facilita şi mai mult investiţiile publice în sprijinul obiectivelor noastre comune privind ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică, schimbările climatice, inovarea şi coeziunea socială.