Noi reguli pe piața RCA. Păgubiții firmelor în faliment pot cere și peste 500.000 de lei| DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanțelor a modificat Legea privind Fondul de Garantare a Asiguraților pentru a transpune o Directivă europeană, principala măsură fiind de eliminare a plafonului pentru despăgubirea pagubiților firmelor aflate în faliment, în speță City Insurance și Euroins.

Accident rutier între o mașină albă și una roșie
Plafonul de 500.000 pentru despăgubirea păgubiților firmelor de asigurare în faliment, eliminat

Proiectul pentru modificarea Legii 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor la data de 27 octombrie, perioada de consultare de 10 zile fiind deja depășită.

În preambulul documentului, ministerul precizează că „proiectul are în vedere obligația de transpunere în legislația națională a prevederilor Directivei (UE) 2021/2118 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, în ceea ce privește prevederile referitoare la atribuțiile organismului însărcinat cu protecția persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule produse într-un stat membru, inclusiv România, în cazul deschiderii unei proceduri de faliment sau de lichidare bazate sau nu pe insolvență la asiguratorul care a încheiat contractul de asigurare de răspundere civilă auto (contractul RCA) cu asiguratul răspunzător de producerea accidentului”.

În prezent, FGA efectuează plăți din disponibilitățile sale, constituite în principal din contribuțiile asigurătorilor, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege, stabilit în prezent la un cuantum de 500.000 lei per creanță de asigurare.

Prin modificările aduse legii FGA se propune eliminarea plafonului actual de 500.000 de lei, în cazul persoanelor prejudiciate RCA, plățile urmând a fi efectuate de către Fond în limita unui plafon de garantare care este dat de nivelul limitei maxime de răspundere a asigurătorului care a încheiat contractul RCA, adică cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă locului de producere a accidentului şi cea prevăzută în contractul RCA.

Alte prevederi

Proiectul de lege vizează în principal, în ceea ce privește plata despăgubirilor cuvenite în temeiul contractelor RCA, următoarele aspecte:

• reglementarea dreptului persoanelor cu reședința în România, prejudiciate prin accidente de vehicule, de a solicita Fondului plata despăgubirilor cuvenite în temeiul contractelor RCA încheiate de asigurătorii persoane juridice române și asigurătorii autorizați în statele membre, în cazul falimentului ori lichidării bazate sau nu pe insolvență a acestora;

• extinderea protecției furnizate de Fond și în caz de lichidare care nu este bazată pe insolvență;

• reglementarea obligației Fondului de a rambursa către organismele similare din statele de

reședință a persoanelor prejudiciate a sumelor ce le-au fost achitate acestora în temeiul contractelor RCA încheiate de asigurătorii debitori persoane juridice române aflați în procedură de faliment sau în procedură de lichidare care nu este bazată pe insolvență;

• reglementarea dreptului Fondului de a obține rambursarea sumelor achitate direct persoanelor prejudiciate române de la organismele din statele membre de origine ale asigurătorilor debitori aflați în procedură de faliment sau în procedură de lichidare bazată sau nu pe insolvență;

• introducerea termenelor de soluționare a cererilor de plată a despăgubirilor și de efectuare a rambursărilor către organismele din celelalte state membre, respectiv către Fond;

• transpunerea altor cerințe ale directivei referitoare la schimbul de informații și cooperarea între Fond, asigurătorii în cauză, organismele din statele de origine ale acestora, și alte entități, dreptul de subrogație, etc.

Modificările trebuie să intre în vigoare până la 23 decembrie 2023.

Potrivit Hotnews, conform legislației RCA, asigurătorul șoferului care a produs accidentul, este obligat să achite despăgubiri în limita a peste 6,07 milioane de euro pentru vătămări corporale și deces, în timp ce pentru daune materiale limita este de 1,22 milioane de euro. Dacă un asigurător RCA intră în faliment, plata daunelor este preluată de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), dar în limita a 500.000 de lei pe fiecare contract de asigurare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite