Nicolae Cinteză, şeful direcţiei de Supraveghere din BNR: Sistemul bancar va suferi în acest an pierderi de peste două miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Provizioanele constituite de bănci în procesul de curăţare a portofoliului de credite neperformante au dus la o pierdere netă a sistemului la nouă luni de 1,58 miliarde lei, dar la finele anului rezultatul negativ va depăşi „lejer“ 2 miliarde lei, a declarat Nicolae Cinteză, şeful direcţiei de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României.

„Pe fondul provizioanelor mari care s-au înregistrat, şi vă spun că mai urmează multe provizioane, la 30 septembrie sistemul are o pierdere de 1,58 miliarde lei. Pierderea va depăşi lejer 2 miliarde de lei“, a declarat el la un seminar bancar, potrivit Mediafax.

Cinteză nu exclude ca pierderea din acest an să depăşească rezultatul negativ record înregistrat în 2012, de 2,34 miliarde lei.

În urma procesului demarat în luna aprilie la solicitarea BNR, rata creditelor neperformante a coborât de la 22,3% la 15,3%, însă oficialul băncii centrale susţine că această scădere trebuia să fie şi mai abrubtă, chiar sub 10%.

„Sunt unii care n-au făcut restructurarea protofoliului de neperformante aşa cum am cerut şi au termen-limită 30 noiembrie“, a explicat Cinteză.

El a adăugat că în unele cazuri nu a vrut să forţeze scoaterea în afara bilanţului, întrucât instituţiile de credit voiau să urmăreasscă în continuare acele garanţii şi existau probleme de soft care presupuneau un cost imediat mare, iar implementarea se făcea oricum mai greoi.

O bancă are sabia lui Damocles deasupra capului

Pe de altă parte, Cinteză a arătat că existe şi bănci care n-au înţeles sau n-au vrut să aplice recomandările BNR. „O bancă a venit cu grad de acoperire de 30% cu provizioane a creditelor neperformante de la firmele în insolvenţă (...) Dacă nu se rezolvă şi nu ne confrmă până marţi că şi-au rezolvat problema, de marţi începând li se va sista dreptul de a atrage depozite“, a adăugat şeful supravegherii BNR.

Banca centrală acceptă un provizion mai mic de 90% pentru firmele cu restanţe mai mari de 90 zile aflate în insolvenţă doar pentru cazurile în care au demonstrat că pot executa garanţiile de acel tip în cazuri similare la un nivel de peste 10% din valoare sau există un plan ferm de restructurare, acceptat de judecător şi aprobat de creditor.

Concomitent cu scoaterea în afara bilanţului sau provizionării reditelor neperformante, solvabilitatea sistemului a urcat la 17,1%, de la 15,5% la finele anului trecut.

Mai puteţi citi:

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite