News : Mall de 350 de milioane de euro
0
Compania Nova Imobiliare negociază cu mai multe bănci finanţarea proiectului centrului comercial Colosseum din Chitila. Lucrările de construcţie sunt estimate să înceapă în toamna acestui an.Proiectul a fost anunţat încă din anul 2006, termenul iniţial de finalizare a primei faze fiind stabilit pentru acest an.
Centrul comercial, pentru care dezvoltatorul a anunţat anterior că lucrările vor începe în primăvara acestui an, va avea peste 620.000 metri pătraţi şi va fi realizat în două faze.
În prima dintre ele, va fi construit un parc comercial cu o suprafaţă de 58.000 metri pătraţi, iar în cea de-a doua un mall de 140.000 metri pătraţi şi 8.500 locuri de parcare, potrivit Mediafax.
Peste 70% din parcul de retail a fost deja închiriat, printre chiriaşii importanţi numărându-se hipermarketul Carrefour, magazinele de electrocasnice Flanco şi Altex şi reţeaua de magazine de bricolaj Leroy Merlin.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în iulie, planul urbanistic zonal pentru acest proiect, la începutul lunii august fiind avizat şi de Prefectură.
„Valoarea proiectului depăşeşte 350 milioane de euro. Nova Imobiliare se află în negocieri cu importante bănci româneşti şi internaţionale interesate să finanţeze proiectul. Investitorul proiectului Colosseum va mai aloca suplimentar o sumă de aproximativ 30 milioane de euro pentru îmbunătăţirea căilor de acces şi a transportului public local”, susţin reprezentanţii companiei.
Cifrele săptămânii
8,6% este procentajul cu care a scăzut volumul lucrărilor de construcţii în primul semestru din 2009, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
64% reprezintă procentajul românilor dispuşi să-şi cumpere o casă, motivaţi de Programul Prima Casă, conform unui studiu TopEstate.ro.
26% este procentul cu care a crescut numărul de autorizaţii eliberate în judeţul Iaşi în luna iunie faţă de luna precedentă, arată Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi.
235 reprezintă numărul de locuinţe ANL pe care le vor vinde autorităţile locale în următoarele luni în localităţile Titu, Nehoiu, Timişoara şi Curtea de Argeş.























































