News : Extindere Carrefour în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
News : Extindere Carrefour în Rusia
News : Extindere Carrefour în Rusia

Retailerul francez Carrefour a inaugurat al doilea magazin din Rusia, localizat în Krasnodar. Potrivit Mediafax, reprezentanţii companiei au precizat că lanţul de achiziţii va continua în

Retailerul francez Carrefour a inaugurat al doilea magazin din Rusia, localizat în Krasnodar. Potrivit Mediafax, reprezentanţii companiei au precizat că lanţul de achiziţii va continua în perioada următoare, în contextul în care recesiunea economică nu a afectat strategia pe termen lung pe piaţa locală. În luna iunie grupul francez a deschis primul său magazin din Rusia, la Moscova, un altul urmând a fi inaugurat în 2009, în oraşul Lipetsk.

Birourile ­new‑yorkeze, tot mai goale

Rata de neocupare a birourilor din Manhattan va atinge o valoare de 11,5% până la sfârşitul acestui an, potrivit estimărilor companiei imobiliare Reis Inc, preluate de Wall Street Journal. Nivelul preconizat pentru jumă­tatea anului viitor este de 12,3%.

În acest context, reconstruirea clădirilor World Trade Center înainte de revenirea economiei nu ar avea decât un impact negativ asupra pieţei locale de birouri, prin supli­mentarea stocului de spaţii office neocupate. Deocamdată, acest proiect este amânat.

1.000 de centre Regus

Compania Regus, furnizor internaţional de spaţii flexibile de lucru, a inaugurat cel de-al 1.000-lea centru office, în Port Louis, Mauritius. Următoarea ţintă pe agenda companiei este Beaver Creek, Ohio, potrivit lui Mark Dixon, CEO global al acesteia. În România, compania Regus este prezentă din anul 1999, prin intermediul a trei centre de afaceri - World Trade Plaza, City Center şi Floreasca ­Business Centre.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite