News

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezidenţial Declin al chiriilor în SUA Chiriile medii pentru apartamentele din Statele Unite au înregistrat o scădere în ultimul semestru al anului trecut ca urmare a creşterii şomajului

Rezidenţial
Declin al chiriilor în SUA


Chiriile medii pentru apartamentele din Statele Unite au înregistrat o scădere în ultimul semestru al anului trecut ca urmare a creşterii şomajului şi a crizei economice, potrivit Reuters.

Chiria la apartamente a scăzut cu 0,4% în ultimul semestru al anului trecut, acesta fiind primul declin înregistrat pe acest sector din prima parte a anului 2003, potrivit unui studiu Reis Inc. Rata de neocupare a apartamentelor a crescut cu 6,6%. 

AMÂNARE
Negocieri pentru o nouă lege ipotecară în SUA


Mai multe instituţii de credit din SUA, reprezentate de Citigroup, negociază cu senatorii americani elaborarea unei legi ce va permite instanţelor de judecată să stabilească noi termene pentru proprietarii aflaţi în imposibilitate de plată a ipotecilor, potrivit „Wall Street Journal“, citat de Mediafax. Numărul mare de prescrieri de ipoteci alimentează devalorizarea locuinţelor, aflate deja într-o perioadă de declin drastic.

Spania
Vânzări de case, mai mici cu 41%


image

Piaţa imobiliară spaniolă a cunoscut a opta lună consecutivă de declin potrivit datelor pe luna octombrie anunţate de Insititutul de Statistică, citate de Reuters. Comparativ cu perioada similară a anului precedent numărul tranzacţiilor a fost cu 28% mai mic.

Scăderea de la începutul anului trecut a fost de 41% ca urmare a scăderii preţurilor caselor şi a înăspririi condiţiilor de creditare. În 2008, lunar s-a înregistrat o scădere a vânzărilor pe sectorul rezidenţial de circa 25%.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite