News
0New York Brokerii trag în jos rezidenţialul În ultimul semestru al anului trecut, un imobil din oraşul american se vindea cu 10% mai ieftin. Principala cauză a fost reprezentată de
New York
Brokerii trag în jos rezidenţialul
În ultimul semestru al anului trecut, un imobil din oraşul american se vindea cu 10% mai ieftin.
Principala cauză a fost reprezentată de concedierile masive de pe Wall Street, care au condus la o scădere puternică a cererii de noi apartamente, potrivit Bloomberg.
Anul trecut firmele de servicii financiare au fost nevoite dea afară brokeri după pierderi de 667 miliarde de dolari.
Specialiştii estimează că până în luna martie vor rămâne fără loc de muncă 243.000 de persoane.
Regrese
Case mai ieftine cu 23% în Dubai
Preţul caselor din Dubai a scăzut cu 23% în ultima lună după ce în septembrie înregistrase un nivel record, potrivit unui studiu realizat de HSBC Holdings Plc şi citat de Bloomberg.
În perioada septembrie-decembrie preţul unei vile a scăzut cu 30%, iar cel al unui apartament cu 20%.
Dezvoltatorii din Dubai au concediat angajaţi şi au renunţat la o parte din proiecte ca urmare a scăderii cererii din piaţă şi a crizei financiare. Cu toate acestea numărul tranzacţiilor din ultimul semestru al anului trecut a crescut cu 226%.
Tranzacţie
ING cumpără un mall în Cehia
Fondul de investiţii ING Real Estate, unul dintre cei mai mari jucători în domeniu, a cumpărat un mall în Republica Cehă pentru 125 de milioane de euro. Centrul comercial Nisa Liberec Shopping Center se află în oraşul Liberec şi are o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi. Fondul de investiţii, parte a gigantului bancar ING, are în portofoliu proprietăţi evluate la circa 115 miliarde euro.























































