Ministrul Transporturilor a cerut CNAIR să semneze toate contractele de finanţare pe domeniul rutier, prinse în PNRR, până la finalul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Gov.ro
Foto: Gov.ro

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, la Buzău, cu ocazia semnării primului contract de finanţare din autostrada A7, că a solicitat CNAIR să semneze până la finalul anului toate contractele finanţate prin PNRR, pe domeniul rutier, chiar dacă, potrivit calendarului, acestea pot fi semnate până la finele anului viitor.

„Am solicitat CNAIR să nu aştepte după bornele PNRR şi să facă tot ce le stă în putinţă astfel încât până la finalul acestui an să semneze toate contractele de finanţare pe domeniul rutier care au fost prinse în PNRR, chiar dacă calendarul permite ca acestea să fie semnate până la finalul anului 2023. Vreau să facem acest lucru pentru a ne rămâne timp mai mult pentru lucrări care trebuie finalizate până în 2026”, a declarat Sorin Grindeanu, transmite News.ro. 

Potrivit oficialului, contractul semnat, marţi, la Buzău este cel mai important contract de finanţare prin PNRR semnat până acum.

„Suma este de 3,8 miliarde fătă TVA. E cel mai important contract de finanţare din PNRR semnat până acum. Cea de-a doua operaţiune de azi a fost semnarea pentru lotul 2, această secţiune între Ploieşti şi Buzău e împărţită în 3 loturi. Suntem aproape de a semna şi vom semna în zilele următoare şi lotul 1. Pentru lotul 3 trebuie să aşteptăm decizia instanţei, undeva în 22-23 iunie, după care se va trece şi la semnarea acestui contract”, a spus Grindeanu.

Citeşte şi: Autostrada Ploieşti - Buzău: Contractul pentru construcţia lotului 2, Mizil – Pietroasele, semnat

La rândul său, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este convins că autostrada Buzău-Ploieşti va fi gata cu un an mai devreme decât este prevăzut în contract. 

„O poveste şi o promisiune de foarte mulţi ani, Autostrada A7, Autostrada Moldovei deja e realitate, nu mai e promisiune electorală, este un fapt, e finanţată. Vorbim despre peste 300 de kilometri şi astăzi se semnează contractul pentru primul lot, urmând ca, până la finalul anului 2023, să se semneze absolut toate. După cum îl cunosc pe dl. ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, care îmi e şi prieten, sunt ferm convins că, împreună cu CNAIR, vor decala cu un an de zile îndeplinirea acestor jaloane”, a spus Marcel Ciolacu, după semnarea contractelor de finanţare.

De asemenea liderul PSD a declarat că trebuie echilibrată dezvoltarea economică a României şi astfel Moldova si sudul României, de unde a plecat foarte multă populaţie, trebuie să se dezvolte, iar autostrada va aduce aici investiţiile mult aşteptate. 

„Trebuie să fim corecţi şi să echilibrăm dezvoltarea geografică a României şi să vedem că din zona Moldovei şi din sudul României au plecat cei mai mulţi români în străinătate, iar investiţiile vor aduce după ele investiţii majore în zona României care nu a avut parte de aceeaşi dezvoltare. Mai mult, este primul proiect de ţară al actualei coaliţii PSD-PNL-UDMR. Este primul proiect de ţară în infrastructura majoră. Cred că România, din acest moment, la nivel politic şi administrativ, a intrat într-o cu totul altă logică şi-mi pare rău pentru cei care ne-au cântat Prohodul, de prea multe ori. Vom fi la fel de implicaţi şi la fel de eficienţi în continuare pe acest mandat pe care ni l-am asumat împreună”, a mai spus Ciolacu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite