Ministerul Finanţelor pregăteşte legea bugetului şi legea plafoanelor pentru anul următor

0
Publicat:

Ministerul Finanţelor pregăteşte legea bugetului şi legea plafoanelor pentru anul următor, a afirmat marţi ministrul Adrian Câciu, menţionând că modul în care s-a derulat programul cu garanţii de stat anul acesta trebuie să reprezinte un bun exemplu pentru anul viitor.

Semnarea convenţiilor pentru programul IMM Invest Plus a avut loc marţi, Foto: Mediafax
Semnarea convenţiilor pentru programul IMM Invest Plus a avut loc marţi, Foto: Mediafax

,,După cum ştiţi, a anunţat şi domnul prim-ministru, pregătim legea bugetului şi legea plafoanelor pentru anul următor. Modul în care s-au desfăşurat sau s-a derulat programul cu garanţii de stat trebuie să reprezinte un bun exemplu pentru anul viitor şi, de ce nu, să ajungem la concluzia că ne trebuie mai multă finanţare pentru economie, dar asta depinde foarte mult şi de mediul economic. De aceea vă încurajez să apelaţi la cele 4 programe pe care le avem în derulare. De aceea am şi diversificat formulele de finanţare prin antrenarea a încă două fonduri de garantare, Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Fondul Român de Contragarantare, astfel încât antreprenorii să aibă mai multe soluţii de finanţare şi să poată, sectorial, să apeleze la soluţiile pe care noi, ca Guvern, le-am oferit economiei", a afirmat Adrian Câciu, după semnarea convenţiilor pentru noul program guvernamental IMM Invest Plus, transmite Agerpres.

Oficialul a subliniat că investitorii străini au adus anul acesta un plus de capital important în economia românească.

,,Parteneriatul este cheia şi cu această ocazie vreau să vă mulţumesc pentru rezultatele din primul semestru, rezultate pe care de altfel le văd şi atât Comisia Europeană, cât şi instituţiile financiare internaţionale - şi se relevă şi în încrederea investitorilor străini în România, investitori care anul acesta au adus un plus în evaluarea adăugată, dar şi un plus de capital important în economia românească, iar acest trend, trebuie să facem în aşa fel încât împreună să-l multiplicăm şi de ce nu, să avem la final de an un rezultat economic mai mare decât cel prognozat de către instituţiile de prognoză.", a mai spus Adrian Câciu.

Acesta a menţionat că se continuă ceea ce a spus la începutul acestui an, ,,un an complicat, un an în care s-a plecat cu cel mai important obiectiv, acela de a crea un parteneriat real între stat şi economie".

,,Acest parteneriat, de altfel, s-a şi văzut în modul în care a evoluat economia românească primul semestru. Rezultatele acestea, de creştere economică, nu vin peste noapte. Ele au venit, pe de o parte, din efortul antreprenorilor, dar şi pe de altă parte, aşa cum am spus şi atunci, prin stimuli concreţi care s-au oferit economiei româneşti: Programul IMM Invest, programul IMM Prod, Garant Construct, programele care au fost pe schema de ajutor de stat Covid au reprezentat un ,,boost”, dacă vreţi, din punctul meu de vedere, pentru ceea ce însemna mediul antreprenorial românesc.”, a continuat oficialul.

,,De aceea şi continuă cu o finanţare mult mai mare, pentru că ceea ce ne dorim este să menţinem acest nivel de dorinţă şi de investiţii, atât din partea statului, dar şi din partea mediului antreprenorial. În general, în situaţiile complicate, diferenţa o face încrederea. Dacă există încredere între entităţile care fac parte dintr-un angrenaj, atunci acele situaţii vor găsi răspuns. Sunt soluţii concrete şi soluţiile concrete sunt: finanţare, obiective de investiţii, locuri de muncă şi dezvoltare. Eu sunt convins că acest plafon pe care l-am convenit astăzi cu cele trei fonduri de garantare va fi epuizat până la finalul anului", a adăugat Câciu.

Semnarea convenţiilor pentru noul program guvernamental IMM Invest Plus a avut loc marţi, la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Nicolae Ciucă şi a ministrului Finanţelor, Adrian Câciu.

IMM Invest Plus

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), alături de Fondul Român de Contragarantare şi de Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) au fost mandatate de către Ministerul Finanţelor pentru a implementa Schema de ajutor de stat IMM Invest Plus.

Schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, aprobată prin Decizia Comisiei Europene din 9 septembrie, reprezintă cel mai mare sprijin financiar aprobat la nivel european care are ca principal obiectiv susţinerea IMM-urilor, conform FNGCIMM.

Guvernul alocă prin IMM Invest Plus sprijin financiar de 4 miliarde euro pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii din România.

Schema de ajutor de stat va facilita accesul la finanţare pentru diferite categorii de beneficiari, care vor putea accesa credite cu garanţii de stat, cu dobânzi subvenţionate pe o perioadă de până la 12 luni şi cu costuri aferente comisionului de risc şi a comisionului de administrare, subvenţionate din bugetul Ministerului Finanţelor, pe toată durata de valabilitate a garanţiei acordate.

Valoarea maximă a unei finanţări poate ajunge la 10 milioane lei pentru proiectele de investiţii şi până la 5 milioane pentru capital de lucru, iar garanţia de stat poate acoperi până la 90% din valoarea împrumutului.

Durata maximă a finanţărilor va fi de 72 de luni pentru creditele de investiţii şi de 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.

Ajutoarele de stat pot ajunge până la 500.000 Euro/întreprindere/UAT, cu excepția domeniului producției primare de produse agricole, unde beneficiarii pot primi până la 62.000 euro/întreprindere sau de 75.000 euro pentru beneficiarii din domeniul acvaculturii și pescuitului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite