Marii producători de petrol OPEC+ au decis majorarea cu 411.000 barili pe zi a ofertei, din iunie
0OPEC+ a convenit asupra unei noi creșteri a producției în iunie, accelerând o revigorare a ofertei pentru a doua lună consecutiv, în timp ce liderii grupului încearcă să-i pedepsească pe membrii supraproducători, într-o schimbare de strategie care a dus deja la scăderea prețurilor țițeiului.

Alianța Opec+, condusă de Arabia Saudită și Rusia, a convenit sâmbătă să adauge 411.000 de barili pe zi începând cu 1 iunie, au declarat delegații. Majorarea reflectă o creștere similară anunțată luna trecută, când grupul a luat decizia șocantă de a reduce de trei ori volumul față de cel planificat pentru luna mai, potrivit Bloomberg.
Creşterea, care este implementată de opt dintre cele 22 de state membre ale alianţei petroliere, a fost decisă într-o şedinţă online, a anunţat Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol printr-un comunicat.
"Opt ţări din OPEC+, care anterior au anunţat ajustări voluntare adiţionale în aprilie şi noiembrie 2023 (Arabia Saudită, Rusia, Irak, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Kazahstan, Algeria şi Oman), s-au reunit virtual pe 3 mai 2025 pentru a analiza condiţiile şi perspectivele pieţei globale", se menţionează în comunicat.
"În contextul fundamentelor solide actuale ale pieţei, reflectate în stocurile scăzute de petrol", aceste opt ţări, un grup cheie al alianţei formate din 12 membri OPEC şi zece naţiuni producătoare aliate, "vor implementa o ajustare (în sus) de 411.000 barili pe zi în iunie 2025", a adăugat sursa citată.
Nivelul creşterii este triplu faţă de cel stabilit iniţial ca şi creştere lunară. Planul iniţial, care a intrat în vigoare la 1 aprilie, prevedea o majorare lentă şi constantă pe parcursul a 18 luni, începând din aprilie, cu creşteri lunare de circa 137.000 barili pe zi.
Însă, prin decizia de sâmbătă, împreună cu aceea anunţată în urmă cu o lună, aceste ţări au ridicat oferta cu 959.000 bz, completând, astfel, în numai trei luni, aproape jumătate din totalul prevăzut.
Această nouă politică a OPEC+ a surprins pieţele, obişnuite cu strategia foarte precaută pe care o menţinea alianţa de la criza declanşată în sector de pandemia de Covid, centrată pe recuperarea încrederii investitorilor, asigurând un nivel ridicat al preţurilor.
Anunţul neaşteptat de triplare a creşterii lunare începând cu 1 mai, stabilită la începutul lunii aprilie, după "şocul" provocat de decizia SUA de a majora taxele pentru importuri, a exercitat presiune pentru scădere asupra preţurilor petrolului.
Cotaţia barilului de petrol Brent, de referinţă pentru Europa, care a pierdut peste 15% din valoare în aprilie, a încheiat sesiunea de vineri, la Bursa din Londra, la 61,29 dolari, cu 1,35% mai puţin faţă de închiderea din ziua anterioară.
Similară a fost şi ieftinirea petrolului Texas (WTI), care avea la închidere o cotaţie de 58,11 dolari, în minus cu 1,91% faţă de joi şi o pierdere săptămânală de circa 8%.
Potrivit analiştilor, Arabia Saudită arată că poate suporta un nivel mai scăzut al veniturilor din vânzările de petrol şi în acest fel să exercite presiune asupra altor parteneri, precum Kazahstan şi Irak, de a adera mai strict la cotele stabilite.
În acelaşi timp, OPEC se bazează pe nişte perspective optimiste, cu o cerere în creştere în sezonul vacanţelor. Pe de altă parte, preşedintele american, Donald Trump, a cerut deja, în ianuarie, OPEC să întreprindă ceva pentru a scădea preţul la energie, cu scopul de a atenua inflaţia.
Miniştrii de resort din cele opt ţări menţionate se vor reuni pe 1 iunie "pentru a decide nivelul producţiei din iulie", punctează comunicatul.