Majoritatea cerealelor din Ucraina ajung în UE. Putin: Trebuie să reflectăm la limitarea exporturilor

0
Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, miercuri, că o majoritate a exporturilor de cereale ucrainene ajung în state membre ale Uniunii Europene şi nu în ţări sărace, ceea ce ridică riscul unei „catastrofe umanitare”, relatează AFP.

Cerealele din Ucraina ajung în ţările UE, foto: Shutterstock
Cerealele din Ucraina ajung în ţările UE, foto: Shutterstock

Aproape toate cerealele exportate de Ucraina sunt trimise nu în ţări în curs de dezvoltare şi în ţările cele mai sărace, ci în ţările Uniunii Europene”, a denunţat oficialul la Forumul Economic al Estului (EEF), dedicat Asiei, la Vladivostok, în Extremul Orient rus, transmite News.ro.

Acest lucru ar putea să conducă la o catastrofă umanitară fără precedent. Poate că ar trebui să reflectăm la limitarea exporturilor cerealelor şi altor produse alimentare pe această cale”, a ameninţat el.

Mă voi consulta cu preşedintele turc (Recep Tayyip) Erdogan, care a patronat Acordul de la Istanbul care permite exportul de cereale ucrainene”, a continuat Putin.

Conform sursei citate, aceste declaraţii vin în contextul unor îngrijorări persistente cu privire la securitatea alimentară mondială, afectată de consecinţele Războiului rus în Ucraina.

Acordul de la Istanbul a permis o reluare a exporturilor de cereale ale Ucrainei, însă Rusia se plânge de mai multe săptămâni de blocarea exporturilor ruseşti alimentare, din cauza sancţiunilor impuse de Occident.

Potrivit specialiştilor, prețurile cerealelor din Uniunea Europeană sunt sub presiune în urma cantităților noi care intră pe piață din Ucraina și Rusia. Cerealele din cele două state aflate în conflict sunt ofertate la prețuri mai mici, ceea ce impactează cu minus bursele și contractele semnate în UE și mai ales în zona Mării Negre.

Situaţia în România

Conform Federaţiei Naţionale PRO AGRO, cerealele din Ucraina sunt comercializate şi procesate pe teritoriul României, deşi trebuiau doar să îl tranziteze, iar fermierii români sunt drastic afectaţi, deoarece costul de achiziţie este incomparabil mai mic decât cel practicat în zona UE.

În plin proces de recoltare, fermierii din România au constatat blocarea achiziţiilor şi încercarea de practicare a unui preţ similar cu cel al anului trecut, de 2,4 lei pe kilogram, piaţa scăzând inexplicabil cu aproximativ 90 de dolari pe tonă faţă de săptămână trecută, deşi atât inputurile, cât şi costurile cu energia au fost mult mai mari, din cauza excedentului de marfă din Ucraina, produs nesustenabil faţă de cerinţele Uniunii Europene.

La acest moment, suntem în situaţia în care observăm chiar şi recolta obţinută cu greu din cauza secetei cum nu este achiziţionată, piaţa din România este distorsionată cu preţul produselor din Ucraina, contribuind astfel la vulnerabilizarea operatorilor care au investit în această cultură. Floarea soarelui vine din Ucraina la un preţ chiar şi cu 100 de dolari pe tonă mai ieftină din cauza ambiţiilor europene, dar şi din cauza preţurilor la substanţele de protecţie care sunt mult mai ieftine pe piaţa din Ucraina”, spun reprezentanţii Pro AGRO.

Ei susţin că în acest moment piața este blocată, această situaţie fiind generată de faptul că floarea soarelui ajunge majoritar la procesator, ori aceştia au deja alternativă mult mai ieftină.

În aceste condiţii cerem autorităţilor să regândească acest flux al cerealelor care la acest moment nu este respectat, respectiv nu se tranzitează doar cereale din Ucraina pe teritoriul naţional, ci se comercializează şi procesează în dauna fermierilor români. Deşi se procesează la preţuri mult mai mici din Ucraina, cu aproximativ 100 de dolari pe tonă faţă de piaţa internă, preţul la raft al uleiului continuă să fie ridicat”, susţine Alianţa.

Potrivit specialiștilor, această situaţie afectează în aceeaşi măsură şi fermierii şi consumatorii din România, fiind necesară intervenţia decidentului public în scopul de a interzice desfacerea şi procesarea cerealelor din Ucraina pe piaţa românească aşa cum s-a acceptat iniţial.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite