Magazinele House of Art şi Levis au intrat în insolvenţă
0Tribunalul Bucureşti a numit Casa de Insolvenţă Transilvania administrator judiciar pentru companiile Staff Collection şi Corssa, care operează în România reţelele de magazine House of Art, Fox, Levis şi Eponge.
Staff Collection şi Corssa au cerut ele însele declanşarea procedurii de insolvenţă pentru propriile societăţi, pe care Tribunalul Bucureşti le-au şi admis.
"Casa de Insolvenţă Transilvania va analiza în perioada următoare activitatea Staff Collection şi Corssa şi va lucra alături de conducerea companiilor pentru a contura cel mai bun plan de reorganizare. Obiectivul procesului de reorganizare este continuarea activităţii comerciale a Staff Collection şi Corssa pe piaţa românească într-un mod solid şi sustenabil", se arată într-un comunicat al administratorului judiciar.
Reprezentanţii casei de insolvenţă menţionează că insolvenţa unei firme nu înseamnă neapărat eşecul afacerii, fiind posibilă relansarea acesteia cu condiţia unui plan de reorganizare adecvat şi începerea procedurilor la momentul potrivit.