Polițiștii din penitenciare se revoltă: Au sesizat Avocatul Poporului și cer ca CCR să oprească legea salarizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat Avocatul Poporului, acuzând Guvernul demis că încearcă să promoveze o lege a salarizării „ținută la sertar” pentru personalul plătit din fonduri publice. Sindicaliștii susțin că Executivul, aflat în regim interimar după pierderea mandatului prin moțiune de cenzură, nu mai are dreptul constituțional de a iniția o reformă de asemenea amploare.

Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP. FOTO FB Cosmin Dorobanțu
Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP. FOTO FB Cosmin Dorobanțu

Potrivit FSANP, situația este „clară și gravă”: un Guvern demis poate realiza doar acte de administrare curentă, nu politici publice noi. Constituția și Codul administrativ limitează strict atribuțiile unui Executiv interimar, iar salarizarea bugetarilor este considerată una dintre cele mai sensibile politici ale statului, cu impact asupra a sute de mii de angajați.

„Consultare tehnică” sau reformă mascată?

Sindicaliștii atrag atenția că Ministerul Muncii, parte a Guvernului demis, prezintă proiectul drept o simplă consultare tehnică, însă, în realitate discută grile salariale, principii, fundamentări și negocieri cu alte ministere, instituții și organizații sindicale.

FSANP avertizează că, dacă proiectul va fi preluat ulterior de parlamentari doar pentru a-i schimba forma procedurală, „problema de fond rămâne aceeași”: substanța legii ar proveni tot de la un Guvern fără legitimitate constituțională pentru a iniția o reformă salarială.

„Constituția nu se suspendă pentru PNRR”

Organizația respinge argumentul potrivit căruia presiunile din PNRR ar justifica graba Guvernului.

„Constituția și legea nu se suspendă și nu se încalcă, chiar dacă vorbim de sute de milioane de lei din PNRR. Legalitatea, seriozitatea și cinstea nu au un preț”, spune Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP, într-un comunicat al organizației.

FSANP subliniază că personalul din penitenciare intră în noua reformă salarială cu un handicap major: actuala lege nu a fost aplicată integral, iar drepturile salariale au fost înghețate ani la rând prin ordonanțe de urgență.

„Se discută despre o nouă construcție salarială peste o nedreptate veche”, avertizează federația.

FSANP avertizează: risc de instabilitate salarială după 2027

O altă vulnerabilitate semnalată este modul în care va fi stabilită valoarea de referință salarială, care urmează să fie fixată anual prin legea bugetului de stat. Pentru 2027 este prevăzută valoarea de 4.100, însă pentru 2028 nu există nicio garanție că aceasta nu va scădea, ceea ce ar diminua salariile.

FSANP consideră că această formulă transformă salarizarea polițiștilor de penitenciare într-un mecanism dependent de conjunctura bugetară, nu de criterii obiective precum salariul minim, condițiile de muncă sau nivelul de trai.

Solicitarea către Avocatul Poporului și CCR

Federația cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României pentru a clarifica dacă un Guvern demis poate construi, negocia și transmite Parlamentului o lege a salarizării.

Noua lege a salarizării împarte Educația în două: majorări spectaculoase de 10.000 de lei pentru șefi, firimituri pentru profesori

„Polițiștii de penitenciare au nevoie de o lege corectă, stabilă și constituțională, discutată transparent, în etape cu partenerii de dialog social, nu ținută la sertar, în ministere și băgată pe gât, pe ultima sută de metri, înainte de promulgare”, acuză Cosmin Dorobanțu.

 Redăm, mai jos, comunicatul integral al FSANP

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat Avocatul Poporului cu privire la demersul Guvernului demis de a elabora și promova noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice. Pentru FSANP, problema este simplă: un Guvern care și-a pierdut mandatul nu mai poate deschide șantierul unei reforme salariale care afectează sute de mii de angajați din sectorul public, inclusiv polițiști de penitenciare.

Constituția României spune limpede că un Guvern al cărui mandat a încetat prin moțiune de cenzură poate face doar actele necesare administrării treburilor publice. Codul administrativ merge și mai departe: Guvernul interimar nu poate iniția proiecte de lege și nu poate promova politici noi. Salarizarea bugetarilor reprezintă una dintre cele mai sensibile politici publice ale statului, mai ales că produce inechități salariale majore în cadrul acelorași sectoare de activitate.

FSANP atrage atenția că acest proiect este prezentat ca o simplă consultare tehnică, deși în realitate vorbim despre grile de salarizare, principii, fundamentări și negocieri cu alte ministere, instituții publice și organizații sindicale făcute de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale care face parte din aparatul unui Guvern demis. Dacă proiectul va fi preluat ulterior de parlamentari doar pentru a-i schimba ambalajul procedural, problema de fond rămâne aceeași: substanța legii salarizării vine de la un Guvern care nu mai are legitimitatea constituțională de a iniția o asemenea reformă.

Invocarea PNRR nu poate ține loc de Constituție. Niciun jalon european, nicio presiune de calendar și nicio sumă invocată public că s-ar pierde nu pot transforma un Guvern demis într-un Guvern cu puteri depline. 'Constituția și legea nu se suspendă și nu se încalcă, chiar dacă vorbim de sute de milioane de lei din PNRR. Legalitatea, seriozitatea și cinstea nu au un preț'” - declară Cosmin Dorobanțu – președintele FSANP

De unde sunt banii pentru creșterea salariilor? Ce asigurări le dă ministrul interimar al Muncii angajaților de la stat

Din perspectiva polițiștilor de penitenciare, riscurile sunt și mai mari. Actuala lege a salarizării nu a fost aplicată integral, iar personalul din penitenciare intră în noua reformă cu un handicap față de alte categorii profesionale. Se discută despre o nouă construcție salarială peste o nedreptate veche, necorectată și împinsă ani la rând de la un buget la altul prin ordonanțe de urgență care au „înghețat” drepturi salariale ale polițiștilor de penitenciare.

FSANP mai semnalează o vulnerabilitate majoră: valoarea de referință salarială urmează să fie stabilită anual prin legea bugetului de stat. Pentru 2027 apare valoarea de 4100, dar pentru 2028 nu există nicio garanție reală că aceasta nu va mai mică, diminuând astfel salariile. Această formulă poate transforma salarizarea polițiștilor de penitenciare într-un mecanism dependent de conjunctura bugetară, cu riscul ca drepturile angajaților să fie negociate anual, în funcție de deficit, nu de valoarea salariului minim garantat sau de condițiile de muncă ori de nivelul de trai.

În plus, proiectul adâncește diferențele dintre sectoarele de activitate, iar sectorul administrativ din penitenciare riscă să fie lovit direct. FSANP solicită Avocatului Poporului să acționeze rapid și să sesizeze Curtea Constituțională a României (CCR) pentru a clarifica dacă un Guvern demis prin moțiune de cenzură poate construi, negocia și împinge spre Parlament o lege a salarizării. ‘Polițiștii de penitenciare au nevoie de o lege corectă, stabilă și constituțională, discutată transparent, în etape cu partenerii de dialog social, nu ținută la sertar, în ministere și băgată pe gât, pe ultima sută de metri, înainte de promulgare  - acuză Cosmin Dorobanțu,  președintele FSANP”.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite