Lotul doi al Autostrăzii de Centură Bucureşti Sud, în grafic. Care este stadiul lucrărilor

0
Publicat:

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel irinel Scrioşteanu, anunţă că lotul II Sud al Autostrăzii de Centură Bucureşti (A0) are un progres fizic al lucrărilor de 64,76%.

Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul II al A0 Sud au ajuns la 64,76%, Foto: Facebook API
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul II al A0 Sud au ajuns la 64,76%, Foto: Facebook API

Potrivit oficialului, la începutul săptămânii viitoare se va devia traficul rutier pe varianta de circulaţie provizorie la DN6 pentru montarea grinzilor pe pasajul de pe Autostrada peste DN6.

Scrioşteanu a mai precizat că s-au finalizat toate cele 37 podețe pe traseul lotului şi s-a executat montarea a 554 grinzi, din totalul de 811 aferente tuturor podurilor și pasajelor Lotului II.

,,Se execută lucrări de umpluturi și consolidări pentru drum și se realizează stratul de formă și stratul de fundație din balast și BSC. Până în prezent, s-au executat 1,2 mil. metri cub de umpluturi, 55.000 metri cub de strat de formă, 115.000 metri cub de strat de fundație din balast și 30.000 metri cub de BSC. Se așterne mixtura asfaltică cu strat de bază AB 31,5 și mixtura asfaltică cu strat de legătură BAD 22,4, sector experimental.”, a transmis Ionel Scrioşteanu pe pagina sa de Facebook.

Acesta adaugă că se lucrează şi la montarea predalelor prefabricate pentru podurile aferente, dar şi la armarea, cofrarea și betonarea plăcii de suprabetonare aferentă podurilor.

,,Se execută instalarea stâlpilor prefabricați la pasajele peste autostradă. Se execută sferturi de con din BSC. Se execută rampele aferente pasajelor peste autostradă. Se lucrează la Centrul de Întreținere și Coordonare, la parcările de scurtă durată, iluminat, şanțuri, sisteme ITS, bazine de retenție și drumuri de întreținere.”, a anunţat sursa citată.

Autostrada de Centură București A0 va avea o lungime totală de 101 km și este parte a unui uriaș proiect european de infrastructură rutieră numit Coridorul 4 Pan-European, care traversează România de la Vest la Est, pe direcția Nădlac – Arad – Timișoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitești – București – Constanța.

,,Reamintesc faptul că Lotul II Sud al Autostrăzii de Centură București A0 are o lungime de aproape 15 km, iar din toamna anului 2020 se lucrează pe toată lungimea autostrăzii, pe raza localităților Bragadiru, Măgurele, Jilava, Dărăști, 1 Decembrie, Vidra și Cornetu. Această lucrare se află în graficul de execuţie contractat şi asumat de către antreprenor.”, informează secretarul de stat.

Centura Bucureşti

Bucureştiul va avea o nouă centură modernă - un inel de autostrada A0 de circa 101 kilometri diferit de actuala Şosea de Centură care ocoleşte Capitala. Pe circa 52 de kilometri, A0 pe partea de Sud, toate cele trei loturi sunt în curs de execuţie.

Potrivit Hotnews.ro, în 2023 şi 2024 cei circa 52 de kilometri de pe partea de sud a Autostrăzii de Centură A0 ar trebui teoretic să fie finalizaţi şi să fie deschişi circulaţiei, oferind traficului greu şi de tranzit o nouă variantă de a ocoli Capitala de la Autostrada A1 la Autostrada A2.

* A0 Sud - Lotul 1 (CF 902 - A2)

- Lungime: 17 km, două noduri rutiere - cu DN4 şi A2.

- Cost: 830 mil lei lei fără TVA

- Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS

- Execuţie începută în: martie 2021

- Stadiu (octombrie 2021): 11%

- Contract semnat pe august 2019 / Licitaţia începută în iulie 2017

- Termen de finalizare: iunie 2023

* A0 Sud - Lotul 2 (CF 902 - DN6)

- Lungime: 16,3 km, două noduri rutiere - cu DN6 şi DN5.

- Cost: 751 mil lei fără TVA

- Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS

- Execuţie începută în: august/octombrie 2020

- Stadiu (octombrie 2021): 27%

- Contract semnat pe 9 martie 2019 / Licitaţia începută în iulie 2017

- Termen de finalizare: februarie 2023

* A0 Sud - Lotul 3 (DN6-A1)

- Lungime: 18 km, 1 nod rutier cu A1

- Cost: 853 mil lei (fără TVA)

- Constructor: Asocierea Aktor - Euroconstruct Trading

- Execuţie începută în: octombrie 2021

- Stadiu: 0% / Proiectare avizată în octombrie 2021

- Contract semnat pe 14 aprilie 2019 / Licitaţia începută în iulie 2017.

- Termen de finalizare: Q3 2024

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite