Leul se apreciază până la cotaţii sub 4,28 lei/euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moneda naţională s-a întărit în primele tranzacţii de miercuri până la cotaţii sub 4,28 lei/euro, după o scurtă depreciere în debut, într-o tendinţă similară cu a celorlalte monede emergente din regiune, datele privind inflaţia din februarie influenţând şi ele evoluţia, informează NewsIn.

Euro se tranzacţiona în debutul şedinţei cu 4,28 lei, iar cursul a urcat în primele tranzacţii ale zilei la 4,29 lei/euro, pentru ca apoi leul să înceapă să se aprecieze uşor. La 11:05, băncile cumpărau un euro cu 4,2775 lei şi îl vindeau cu 4,2875 lei.

"Datele pe inflaţie au influenţat, se pare, evoluţia monedei naţionale, alături de evoluţiile monedelor din regiune, care s-au apreciat şi ele", a spus, pentru NewsIn, dealerul Băncii Transilvania, Florin Bota.

Rata anuală a inflaţiei a crescut în februarie mai mult decât estimau analiştii, la 6,89%, de la 6,71% în luna precedentă, mai ales ca urmare a scumpirii produselor nealimentare şi a creşterii semnificative a tarifelor la servicii, a anunţat, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

În regiune, monedele emergente au avut o evoluţie similară. Zlotul s-a depreciat iniţial până la 4,6730 unităţi/euro, pentru a câştiga apoi teren până la 4,60 unităţi/euro, în timp ce forintul s-a întărit de la 305,2 la 299,5 unităţi/euro.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a apreciat de la 1,2736 la 1,2618 unităţi/euro, menţinându-se apoi în jurul acestui nivel. La 11:05, euro era cotat la 1,2655 dolari.

Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au coborât la 12-14% pe an, sub dobânda percepută de Banca Naţională a României (BNR) la facilitatea de credit (lombard), de 14% pe an.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite