Cum vor arăta viitoarele autostrăzi din România. Normele tehnice de proiectare au fost modificate

Cum vor arăta viitoarele autostrăzi din România. Normele tehnice de proiectare au fost modificate

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat miercuri că a semnat deja ordinul care modifică Nornele tehnice privind proiectarea drumurilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Viitoarele autostrăzi din România vor avea mai mult spaţiu între banda de circulaţie şi parapetul median. Astăzi am semnat ordinul de ministru care modifică Normele tehnice privind proiectarea drumurilor.
 
E o poveste interesantă cu final fericit care a început în iunie şi la care au contribuit de atunci specialiştii companiei de drumuri şi ai ministerului, iar mie astăzi mi-a revenit doar sarcina formală de a încheia procesul.
 
Plecând de la observaţia că parapetul median este prea aproape de banda de circulaţie pe autostrăzi, în iunie am scris un material în care analizam comparativ normativele de proiectare privind amplasarea parapetelor centrale de pe autostrăzile din România şi alte ţări (link în comentarii).
 
Specialişti din CNAIR au preluat atunci observaţia şi propunerea. Au discutat-o în forumurile tehnice şi au propus o modificare a Normelor actuale. Luna aceasta, înainte de a prelua eu mandatul, a fost pus în consultare publică ordinul de ministru, astfel că am găsit tot procesul la final. 
 
Azi am semnat ordinul ceea ce înseamnă că pe autostrăzile viitoare (care nu au încă proiect tehnic de execuţie finalizat) vom scăpa de senzaţia de înghesuială. Le mulţumesc celor care au muncit în aceste luni la această mică modificare care va un impact totuşi semnificativ în confortul şi siguranţa rutieră pe autostrăzile viitoare”, a scris Drulă..
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările