Alstom vrea să conteste licitaţia organizată de CFR SA privind modernizarea a două subsecţiuni

Alstom vrea să conteste licitaţia organizată de CFR SA privind modernizarea a două subsecţiuni

Grupul industrial francez Alstom ia în calcul să conteste licitaţia organizată de CFR pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa – Sighişoara, contract de 3,14 miliarde lei fără TVA. Reprezentanţii Alstom au reacţionat vineri şi spun că CFR a decis atribuirea acestui contract către asocierea clasată pe locul al treilea, preţul acestei ofertei fiind semnificativ mai mare.

Ştiri pe aceeaşi temă

”În data de 5 iulie 2018 am luat act despre decizia CNCF CFR SA de a atribui licitaţia pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara către Asocierea Brasig, formată din Strabag-Swietelsky. Deşi Consorţiul din care facem parte (Asocierea Railworks formată din Alstom, Aktor, Euro Construct Trading ’98 şi Arcada) a fost anterior declarat admisibil şi s-a clasat pe locul I, CFR a decis atribuirea acestui contract către asocierea clasată pe locul al treilea, preţul acestei ofertei fiind semnificativ mai mare”, spun reprezentanţii Alstom.

Aceştia afirmă că, analizând motivele deciziei invocate în comunicarea primită, au constatat faptul că se referă la starea de insolvenţă a unuia dintre partenerii noştri de consorţiu, ”deşi credem că acest lucru contravine atât legii insolvenţei cât şi legislaţiei naţionale şi europene în materie de achiziţii publice”.

”Alstom îşi rezervă dreptul de a recurge la toate mijloacele pe care legea ni le pune la dispoziţie pentru a contesta această decizie, atât la nivel naţional, cât şi European”, adaugă oficialii Alstom.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR a anunţat joi că a desemnat asocierea Brasig Strabag -Swietelsky câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov - Sighişoara, componentă a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h.

”Oferta financiară a asocierii Brasig Strabag - Swietelsky a fost de  3.143.153.533 lei fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii”, a anunţat CFR într-un comunicat.

Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, în lungime totală de 86 de km, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar durata de execuţie va fi de patru ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

”Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii CF, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, linie de contact, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalatii electrice, instalatii sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului”, spun oficialii CFR.

Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările