INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 4,7 la sută, în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru mari grupe industriale au raportat creşteri ale cifrelor de afaceri în 2016, comparativ cu anul precedent
Patru mari grupe industriale au raportat creşteri ale cifrelor de afaceri în 2016, comparativ cu anul precedent

Cifra de afaceri mai mare înregistrată de industria prelucrătoare a stat la baza creşterii cifrei totale de afaceri din industrie, anul trecut, comparativ cu 2015, informează Institutul Naţional de Statistică.

Cifra de afaceri din industrie, la nivel naţional, a crescut, per total, în 2016, comparativ cu anul precedent, cu 4,7 la sută, în termeni nominali, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Principalul motor al creşterii l-au constituit rezultatele pozitive obţinute în industria prelucrătoare, care a produs, anul trecut, venituri cu 5,8 % mai mari decât în 2015.

Industria prelucrătoare se ocupă cu producţia de bunuri diverse, de la de alimente, haine şi cosmetice, la  combustibili, materiale de contrucţii, mijloce de transport  şi echipamente de orice fel.

În contrapondere, în industria extractivă, cifra totală de afaceri a fost cu 27 la sută mai mică anul trecut, comparativ cu  2015.

Împărţite pe mari grupe industriale, creşterile cifrelor de afaceri din 2016, faţă de 2015, sunt următoarele: industria bunurilor intermediare (+0,7 %), industria bunurilor de capital (+10 %), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+17,7 la sută) şi industria bunurilor de uz curent (+6 %).  

In industria energetică s-a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de 10,7 la sută, se mai arată în comunicatul INS. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite