INFOGRAFIE Românii beau bere multă şi ieftină. Care sunt ţările cele mai mici preţuri şi care sunt cele mai vândute branduri din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român consumă anual 234 de beri de 0,33 de litri, iar factura totală anuală este, în medie, de 148 de dolari, România fiind, paradoxal, atât în topul statelor cu cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor, cât şi în cel al ţărilor cu cele mai mici cheltuieli cu „lichidul zeilor“

România se află pe locul al zecelea la nivel mondial după numărul de sticle de bere băute, în medie, anual, de către o persoană, ocupând aceeaşi poziţie şi în funcţie de cele mai mici suma cheltuită, potrivit datelor centralizate de către FinanceOnline.com.

Pe primul loc în topul berilor consumate anual se află Cehia – cu 419 beri de 0,33 litri consumate pe cap de locuitor în fiecare an. În mod surprinzător, poziţia a doua este ocupată de către Australia (304 beri), în faţa Germaniei (299 de beri). Următoarele poziţii sunt ocupate de către Estonia (288), Polonia (277), Irlanda (277), Croaţia (242), Venezuela (241), Lituania (237) şi România (234).

Statele din centrul şi estul Europei domină topul, cu şapte reprezentante în top zece.

În privinţa cheltuielilor cu berea, un român plăteşte anual, în medie, 148 de dolari pentru bere, ţara noastră fiind pe poziţia a zecea la nivel mondial, clasamentul fiind dominat de state din afara Uniunii Europene. Cel mai puţin plătesc ucrainenii, cu un total anual de 72,69 de dolari, urmaţi de cei din Bosnia (99,86 dolari), podiumul fiind încheiat de către Bulgaria (119,81 dolari). Panama ocupă poziţia a patra, cu 123,45 dolari cheltuiţi anual, iar pe următoarele locuri se regăsesc Slovacia (136,38 dolari), Ungaria (138,82 dolari), Mexic (141,36 dolari), Africa de Sud (147,86 dolari) şi Lituania (147,9 dolari).

Cel mai mult o persoană cheltuie anual în Australia (747,9 dolari), Irlanda (688,1 dolari) şi Finlanda (565,82 dolari).

Ucraina şi Vietnam au cea mai ieftină bere

Cele mai ieftine beri se găsesc în Ucraina, cu o medie de 59 de cenţi pe sticla de jumătate de litru, acelaşi preţ fiind menţionat şi pentru Vietnam. Asia şi Europa de Est domină şi acest clasament, pe locurile următoare regăsindu-se Cambodgia (0,68 dolari), Arabia Saudită (0,70 dolari), Cehia (0,71 dolari), China (0,74 dolari), Panama (0,75 dolari), Macao (0,77 dolari), Serbia (0,77 dolari) şi Bulgaria (0,78 dolari). Cele mai mari preţuri se regăsesc îndeosebi în statele musulmane, conducând Iranul (7,71 dolari pe o bere), Kuweit (7,09 dolari) şi Emiratele Arabe Unite (6,2 dolari).

Cele mai vândute beri provin din China

Cele mai vândute beri din lume sunt din China: Snow (75 de milioane de barili), Tsingtao (58 de milioane de barili), iar Budweiser, care se comercializează la nivel internaţional, ocupă locul al treilea, cu 40 de milioane de barili. Următoarele locuri sunt ocupate de către brandurile Yanjing, Bud Light, Corona Extra, Skol, Heineken, Coors Light şi Brahma.

top zece tari din lume in functie de numarul de beri consumate anual de o persoana
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite