Indicator economic ciudat. Frizerii ştiu când intrăm în recesiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statisticile date de autorităţi în ceea ce priveşte economia unei ţări nu sunt suficient pentru oameni, de aceea ei caută diverşi indicatori pentru a explica evoluţia finanţelor unei ţări. Aşadar, cel mai recent indicator economic găsit este barometrul frizeriilor, potrivit cnbc.com.

Frizeriile reprezintă cel mai bun indicator economic, a declarat pentru “Business Insider” John Paul Dejoria, fondatorul unui salon de coafură, citat de cnbc.com. El explică că în perioadele economice bune oamenii ajung la frizer o dată la şase săptămâni, dar în criză clienţi ajung la salon o dată la opt săptămâni.

Frizerul este un foarte fin barometru economic, se pare, pentru că dacă oamenii se tund scurt, economia creşte incontinuu. Atunci când se tund normal, economia se simte bine, dar când îşi lasă părul lung si nu mai trec pe la frizer, e semn de recesiune severă.

Practic, indicele tunsorilor măsoara profitabilitatea frizeriilor. Dacă în 2007 saloanele din lume au raportat o creştere a încasărilor cu 7,7%, care a scăzut la 5,5% în 2008, ajungând la un procent de 2,25% în 2009, în ultimii doi ani, saloanele de frumuseţe au raportat o rată de creştere de 5.3%.

Mai sunt indici care arata foarte fidel comportamentul consumatorului si trendul economiei. De exemplu, indicele lenjeriei bărbăteşti - făcut celebru de unul dintre şefii Rezervei Federale Americane. În timpul recesiunilor, bărbaţii nu-şi reînnoiesc lenjeria de corp, dar după ce situaţia se îmbunătăţesşe, ies la cumpărături, potrivit acestui indicator.

În 1926, a apărut indicele Hemline şi susţine următoarele: cu cât economia merge mai bine, cu atât fustele femeilor devin mai scurte.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite