Bucureşti, Cluj şi Timişoara: preţurile apartamentelor, pe cartiere

Bucureşti, Cluj şi Timişoara: preţurile apartamentelor, pe cartiere

Faţă de Cluj şi Timişoara, preţurile apartamentelor din Bucureşti au consemnat, pe zone şi cartiere, variaţii mai importante – atât pozitive, cât şi negative, arată o analiză Imobiliare.ro.

Potrivit celui mai recent raport de piaţă realizat de Analize Imobiliare, evoluţia preţurilor din cele mai mari pieţe imobiliare ale ţării, anume Bucureşti, Cluj şi Timişoara, ilustrează menţinerea tendinţei de stabilizare a rezidenţialului autohton.

În Bucureşti, preţul mediu solicitat de către vânzătorii de apartamente a consemnat o scădere de 0,8% în al doilea trimestru al anului, ajungând la o valoare de 1.310 euro pe metru pătrat util (faţă de 1.320 de euro pe metru pătrat). După un avans de 0,7% faţă de cele trei luni anterioare, pretenţiile vânzătorilor de apartamente din Cluj-Napoca au ajuns, în al doilea trimestru din 2019, la o medie de 1.570 de euro pe metru pătrat util (de la 1.560 de euro pe metru pătrat). În urma unui avans de 1,2%, preţul mediu solicitat pentru un apartament din Timişoara a ajuns, în al doilea trimestru din 2019, la o medie de 1.210 euro pe metru pătrat util.

Iată cum au evoluat preţurile apartamentelor pe zone şi cartiere în aceste trei mari oraşe ale ţării:

Bucureşti

Raportat la zone şi cartiere, în Capitală au fost consemnate variaţii de preţ importante, atât pozitive, cât şi negative. Cel mai afectat de scăderi a fost arealul de centru-nord, în vreme ce creşterile au avut loc şi în aşa-numitele cartiere „muncitoreşti”. Astfel, cel mai mare declin al preţurilor solicitate de către vânzători, în cuantum de 9%, a avut loc în cartierul Ştefan cel Mare, unde apartamentele au ajuns la o medie de 1.500 de euro pe metru pătrat util. Pe locul al doilea în clasament se situează zona Herăstrău-Nordului (cu un minus de 4,6%), urmată de Băneasa (-4,4%, până la 1.610 euro pe metru pătrat), de Dorobanţi-Floreasca (-3,7%) şi, respectiv, de Victoriei-Romană-Universitate (-3,4%, până la 1.670 de euro pe metru pătrat).

Pe de altă parte, cel mai mult s-au apreciat, trimestrul trecut, apartamentele din Giuleşti, acestea consemnând un avans de 4,9%; pe locul al doilea în clasament se situează locuinţele din 1 Mai (+4,5%, până la 1.640 de euro pe metru pătrat), urmate de cele din Crângaşi (+4,3%, până la 1.230 de euro pe metru pătrat), Ferdinand (+3,9%, până la 1.330 de euro pe metru pătrat) şi, respectiv, Tineretului-Timpuri Noi (+3,6%, până la 1.540 de euro pe metru pătrat).

În ciuda variaţiilor de preţ consemnate în al doilea trimestru al anului, clasamentul cartierelor bucureştene cu cele mai scumpe apartamente a rămas, în esenţă, neschimbat. Astfel, pe primul loc se situează tot Herăstrău-Nordului, unde pretenţiile vânzătorilor au coborât la o valoare 2.440 de euro pe metru pătrat util (faţă de 2.560 de euro pe metru pătrat). Următoarele locuri sunt ocupate de Kiseleff-Aviatorilor, cu 2.270 de euro pe metru pătrat util (de la 2.340 de euro pe metru pătrat), de Dorobanţi-Floreasca (cu 2.110 euro pe metru pătrat util, de la 2.190 de euro pe metru pătrat), de Aviaţiei (cu 1.860 de euro pe metru pătrat, de la 1.920 euro pe metru pătrat util) şi, respectiv, Unirii (cu 1.750 euro pe metru pătrat, la fel ca trimestrul trecut).

În clasamentul zonelor bucureştene cu cele mai ieftine apartamente, poziţia fruntaşă este ocupată de Ghencea (cu o medie de 890 de euro pe metru pătrat), acest cartier fiind urmat de Rahova (cu 950 de euro pe metru pătrat), apoi de Giurgiului (1.030 de euro pe metru pătrat), Giuleşti (1.050 de euro pe metru pătrat) şi Militari (cu 1.060 de euro pe metru pătrat), care a surclasat Drumul Taberei.

Cluj-Napoca

Pe zone, în oraşul de pe Someş au avut loc, în mod predominant, variaţii pozitive. Cel mai mare avans, în cuantum de 5,9%, a avut loc în zona Iris, unde un apartament a ajuns la o medie de 1.490 de euro pe metru pătrat util. Creşteri au mai fost consemnate şi în arealul Central-Ultracentral (+2,4%), în Plopilor (+2,3%), Gheorgheni-Andrei Mureşanu (+2,3%), Baciu (+2,3%), dar şi în Grigorescu (+1,9%), Gruia-Dâmbul Rotund-Gară-Bulgaria (+1,7%), Mănăştur-Borhanci-Câmpului (+1,3%), Mărăşti-Între Lacuri-Aurel Vlaicu (+0,9%) şi, respectiv, Floreşti (+0,1%).

Dintre zonele analizate, trei au consemnat ieftiniri în perioada analizată, pe primul loc situându-se Someşeniul, cu un minus de 5,8% (de la 1.280 la 1.210 euro pe metru pătrat); de menţionat este însă că acest cartier a revenit, practic, la nivelul de preţ valabil în ultimul trimestru din 2018, după un avans considerabil (de 5,9%) consemnat în T1 2019. Pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au mai diminuat şi în Zorilor (-3,4%, până la 1.530 de euro pe metru pătrat), dar şi în Bună Ziua-Europa-Calea Turzii (-0,2%, până la 1.480 de euro pe metru pătrat).

În clasamentul zonelor cu cele mai scumpe apartamente din Cluj-Napoca, arealul central şi ultracentral se situează, în continuare, pe primul loc, un apartament costând aici, în medie, 1.840 de euro pe metru pătrat util. Această zonă este urmată de Plopilor (unde pretenţiile vânzătorilor se ridică la 1.810 de euro pe metru pătrat util), de Gheorgheni-Andrei Mureşanu (1.720 de euro pe metru pătrat util), dar şi de Mărăşti-Între Lacuri-Aurel Vlaicu (tot cu 1.600 de euro pe metru pătrat). La polul opus, cele mai ieftine apartamente pot fi găsite în localităţile limitrofe Floreşti (880 de euro pe metru pătrat) şi Baciu (1.040 de euro pe metru pătrat), acestea fiind urmate de Someşeni.

În majoritatea cartierelor clujene, nivelul actual al preţurilor apartamentelor este mai ridicat decât cel consemnat în perioada similară a anului anterior, cele mai mari diferenţe putând fi observate în Iris (+11,4%), în Grigorescu (+8,7%), în Gruia-Dâmbul Rotund-Gară-Bulgaria (+7,8%), dar şi în zona centrală şi ultracentrală (+7,5%). Excepţie de la regulă face doar cartierul Zorilor, unde apartamentele sunt acum cu 0,6% mai ieftine decât în urmă cu un an.

Timişoara

La fel ca în Cluj-Napoca, şi pe piaţa din Timişoara au avut loc, în mod predominant, variaţii pozitive în perioada analizată. Cel mai mare avans, anume +6,6%, a fost consemnat în Torontalului, creşteri mai reduse fiind consemnate în Braytim (+2,5%), Bucovina-Simion Bărnuţiu-Gării-Dorobanţilor-Mircea cel Bătrân (+2,4%), Central-Bălcescu-Take Ionescu-Piaţa Maria (+1,3%), Şagului-Dâmboviţa-Iosefin-Steaua (+1,3%), Girocului-Soarelui-Buziaşului (+1,1%), dar şi în Lipovei-Aradului (+0,7%) şi în Circumvalaţiunii (+0,5%).

Trimestrul trecut, scăderi – uşoare – de preţuri au fost consemnate, în mod interesant, în cele mai căutate două zone ale Timişoarei, acolo unde se găsesc, fireşte, şi cele mai scumpe apartamente. Astfel, după un avans de 3,4% în primele trei luni ale anului, locuinţele din arealul Ultracentral-Medicină-Piaţa Unirii s-au ieftinit în T2 2019 cu 0,7%. O marjă de scădere similară, anume 0,9%, a fost consemnată şi în Complex Studenţesc-Dacia-Elisabetin-Olimpia-Stadion (-0,9%).

În ciuda acestor ieftiniri, cele două zone timişorene continuă să ocupe primele două poziţii în clasamentul cartierelor cu cele mai scumpe apartamente, preţul mediu solicitat pentru o asemenea unitate locativă ajungând la 1.500 de euro pe metru pătrat în Ultracentral-Medicină-Piaţa Unirii şi, respectiv, la 1.290 de euro pe metru pătrat în Complex Studenţesc-Dacia-Elisabetin-Olimpia-Stadion. O caracteristică interesantă a Timişoarei este că, spre deosebire de alte centre regionale, plaja de variaţie a preţurilor medii cerute pe zone este mult mai restrânsă, majoritatea cartierelor încadrându-se între 1.200 şi, respectiv, 1.300 de euro pe metru pătrat util. În afară de zona ultracentrală, excepţie de la regulă face doar arealul Şagului-Dâmboviţa-Iosefin-Steaua, unde un apartament costă, în medie, 1.170 de euro pe metru pătrat.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, pretenţiile vânzătorilor de apartamente sunt mai ridicate acum în toate cartierele Timişoarei. Cel mai mare avans anual, de 7,6%, poate fi observat în Bucovina-Simion Bărnuţiu-Gării-Dorobanţilor-Mircea cel Bătrân., pe următoarele locuri situându-se Torontalului (+5,8%), Complex Studenţesc-Dacia-Elisabetin-Olimpia-Stadion (+5,6%), Şagului-Dâmboviţa-Iosefin-Steaua (+4,6%) şi, respectiv, Girocului-Soarelui-Buziaşului (+4,5%). Pe de altă partem, cele mai mici diferenţe anuale sunt cele din Central-Bălcescu-Take Ionescu-Piaţa Maria (+1,3%), Braytim (+1,5%) şi, respectiv, Circumvalaţiunii (+1,7%). În Ultracentral-Medicină-Piaţa Unirii şi Lipovei-Aradului, apartamentele sunt cu 2,3% mai scumpe decât în urmă cu un an.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: