Hidroelectrica a înregistrat tabelul creditorilor la tribunal. Datoriile au scăzut cu 1,2 miliarde de lei
0
Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a înregistrat vineri, 7 iunie 2013, la Tribunalul Bucureşti, tabelul definitiv al creditorilor Hidroelectrica, potrivit unui comunicat al companiei de stat.
Astfel, producătorul de electricitate va trebui să plătească 3,59 miliarde de lei. Alte 760 de milioane de lei au fost înscrise dub condiţie.
„Datoria finală a societăţii este cu 1,2 miliarde lei mai mică decât sumele solicitate la momentul deschiderii procedurii. Difererenţa dintre sumele solicitate iniţial şi cele înscrise în tabelul definitiv se datorează respingerii de către administratorul judiciar şi, ulterior, de către Tribunalul Bucureşti a sumelor pretinse, ca daune, de traderii de energie în urma denunţării contractelor bilaterale”, se arată în comunicat.
Acum, după soluţionarea celor 75 de contestaţii şi după ce tabelul creditorilor a fost înregistrat, Euro Insol, administratorul judiciar al companiei, va înregistra în cursul acestei săptămâni planul de reorganizare al Hidroelectrica.
Acesta urmează să fie aprobat de adunarea creditorilor şi confirmat de judecătorul sindic.
„Euro Insol îşi propune să ceara judecătorului sindic la termenul din 26.06.2013 închiderea procedurii insolvenţei”, se mai spune în comunicat.
Potrivit tabelului, cel mai mult au de recuperat băncile: Unicredit (432 milioane lei), BRD (426,3 milioane de lei), ING Bank Dublin (396,9 milioane de lei), BCR (277 milioane), Citibank Europe (276 milioane), RBS România (128,5 milioane), Eurobank (113 milioane lei), Banca Transilvania (107,9 milioane) şi Alpha Bank (79,9 milioane).
Creanţele bugetare se ridică la 1,7 milioane de lei, dar alte 536 milioane de lei sunt înregistrate sub condiţia soluţionării unor procese. Din această ultimă categorie se remarcă un proces de care depind creanţe de 391 milioane de lei către Ministerul Economiei, plus un altul de care depind 144 milioane de lei către Fisc.
Voith Hydro şi Andritz, care au executat lucrări la Porţile de Fier I şi II, plus retehnologizarea de pe Oltul Inferior, au de recuperat 104 milioane, respectiv 135,9 milioane de lei.
UPDATE: Dacă Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la sfârşitul lunii iunie, Borza ar urma să încaseze un bonus de 2,2 milioane de euro. "Banii ăştia ar însemna 0,27% din toţi banii pe care i-am adus eu în companie", a afirmat Remus Borza, partener în cadrul Euro Insol, citat de Mediafax.
Hidroelectrica a înregistrat în primele cinci luni un profit brut de 380 milioane de lei, a menţionat Borza. Compania a bugetat pentru acest an un profit brut de 434 milioane lei.