Guvernul linişteşte apele: Investigaţia Comisiei Europene asupra ajutorului de stat acordat CE Oltenia este o etapă procedurală
0Guvernul României a informat că investigaţia declanşată de Comisia Europeană asupra ajutorului de stat acordat CE Oltenia este o etapă procedurală de analiză a cazului, deşi oficialii europeni au precizat că au îndoieli în privinţa redresării companiei.
Guvernul a acordat CE Oltenia (CEO), în februarie 2020, un ajutor de salvare în sumă de 251 milioane de euro, constând într-un aport temporar de lichidităţi sub formă de împrumut, necesar pentru salvarea companiei aflată în dificultate economico-financiară. Ajutorul a fost autorizat de Comisia Europeană în aceeaşi lună, compania avîâd obligaţia ca, în termen de 6 luni, să prezinte un plan de restructurare sau să ramburseze ajutorul”, a informat Executivul.
România a transmis Comisiei Europene planul de restructurare al societătii, pentru o perioadă de 5 ani, care cuprinde măsuri tehnice şi organizatorice, închiderea/conservarea unor capacităţi de producţie, măsuri investiţionale, măsuri organizaţionale şi financiare, măsuri de protecţia mediului, restructurare de personal, însumând un cost total de 3.537,6 de milioane de euro. Pentru implementarea planului de restructurare, CEO urmează să beneficieze de un ajutor din fonduri bugetare în cuantum de 1.326,7 de milioane de euro, la care se aduagă 711 milioane de euro din Fondul de modernizare al UE.
„Declanşarea procedurii de investigaţie este o etapă procedurală în analiza cazului, care permite CE să evalueze mai detaliat aspectele considerate sensibile la acest moment, din punct de vedere al normelor europene în domeniul ajutorului de stat. CE va examina în cadrul procedurii argumentele autorităţilor romane şi ale celorlalte eventuale părţi interesate, pentru definitivarea planului de restructurare”, au precizxat oficialii guvernamentali.
Potrivit acestora, Guvernul şi Consiliul Concurenţei vor continua dialogul cu Comisia Europeană pe acest dosar complex. Având în vedere că până la sfârşitul lunii aprilie CEO trebuie să achiziţioneze certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2020, este deosebit de important să se obţină acordul forului european pentru plata unui ajutor pentru acest scop. Pentru nerespectarea obligatiei de achizitie a certificatelor se aplică o penalitate de 100 euro/certificate.
„Autorităţile române şi compania vor depune diligenţele necesare astfel încât efortul de restructurare să fie sprijinit nu doar de stat, ci şi de acţionarii privaţi şi creditorii societăţii. În cadrul procesului de restructurare, CEO se va concentra pe activităţile profitabile şi va reduce accelerat emisiile de CO2 prin dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a electricităţii pe bază de gaze si energie regenerabilă (fotovoltaic).
Se intenţionează ca, în aceste proiecte, să fie atraşi noi investitori alături de stat. Prioritatea pentru guvern este asigurarea viabilităţii CEO, accelerarea investiţiilor necesare în capacităţi de producere a energiei pe bază de surse regenerabile de energie şi gaze naturale, în contextul decarbonării sectorului de producere a energiei electrice şi menţinerii stabilităţii sistemului electroenergetic naţional”, se arată în informarea remisă presei.
Comisia Europeană a anunţat vineri că a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autorităţile române Complexului Energetic Oltenia SA („CE Oltenia”) sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate.
„CE Oltenia, un producător român de energie electrică pe bază de lignit deţinut majoritar de stat, se confruntă cu dificultăţi financiare. Ca urmare a unui ajutor temporar pentru salvare acordat de România societăţii, după ce a fost aprobat de Comisie în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat în februarie 2020, România a notificat Comisiei, la 4 decembrie 2020, un plan de restructurare a societăţii CE Oltenia.
Planul de restructurare prevede un sprijin de aproximativ 2 miliarde EUR (9,93 miliarde RON) pentru CE Oltenia, din care 1,33 miliarde EUR (6,48 miliarde RON) reprezintă sprijin public din partea statului român, sub formă de granturi şi de împrumuturi (inclusiv împrumutul pentru salvare în valoare de 251 de milioane EUR pe care CE Oltenia nu l-a rambursat). Suma rămasă ar urma să fie acoperită din fondurile UE, mai precis dintr-un grant acordat prin Fondul pentru modernizare, pentru care România ar urma să solicite finanţare”, se arată în comunicarea Comisiei Europene.
Normele UE privind ajutoarele de stat, în special Orientările Comisiei privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare, permit statelor membre să sprijine, în anumite condiţii stricte, întreprinderile aflate în dificultate. Mai precis, se poate acorda ajutor pentru o perioadă de până la şase luni („ajutor pentru salvare”). După această perioadă, fie ajutorul trebuie să fie rambursat, fie statul membru trebuie să notifice Comisiei un plan de restructurare pentru ca ajutorul să fie aprobat („ajutor de restructurare”). Planul trebuie să asigure faptul că viabilitatea întreprinderii poate fi restabilită fără niciun alt sprijin din partea statului, că aceasta contribuie într-o măsură adecvată la costurile de restructurare şi că denaturările concurenţei generate de ajutor sunt eliminate cu ajutorul unor măsuri de compensare care includ, în special, măsuri structurale.
„În acest stadiu, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare şi ajutorul pentru sprijinirea acestuia ar îndeplini condiţiile prevăzute în orientări”, susţin oficialii europeni în comunicat.
Investigaţia aprofundată a Comisiei va examina în special:
- dacă planul de restructurare propus poate restabili viabilitatea pe termen lung a societăţii CE Oltenia într-un interval de timp rezonabil fără continuarea ajutorului de stat;
- dacă CE Oltenia sau investitorii ar urma să contribuie suficient la costurile de restructurare, asigurându-se astfel că planul de restructurare nu se bazează în principal pe finanţare publică şi că ajutorul este proporţional şi
- dacă planul de restructurare ar urma să fie însoţit de măsuri adecvate de limitare a denaturărilor concurenţei create de ajutor.