Guvernul chinez, forţat de criză să-şi susţină băncile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O divizie a fondului suveran de investiţii controlat de statul chinez a început din nou să cumpere acţiuni la marile bănci locale pentru prima dată după criza din 2008-2009. Un semn că şi sectorul bancar chinezesc resimte tot mai puternic efectele crizei.

China a început să cumpere acţiuni la băncile locale, pentru a susţine bursele, printr-o divizie a fondului suveran de investiţii controlat de statul chinez.  Achiziţia de acţiuni bancare prin divizia Hujin ar fi prima după criza financiară din 2008-2009 şi prima recunoscută oficial de către Beijing, preluat de Mediafax. 


Compania Central Huijin Investment cumpără acţiuni la cele patru mari bănci din China, a anunţat, luni, după închiderea burselor, agenţia de presă Xinhua. Potrivit Huijin, o divizie a fondului de 400 miliarde de dolari China Investment Corp, achiziţiile de acţiuni au ca scop sprijinirea băncilor de stat, ale căror acţiuni au scăzut, influenţate de restricţiile privind creditarea şi de reglementări mai dure legate de capital.


Indicele Shanghai Compozit a pierdut aproape 17% în acest an, din cauza temerilor privind înăsprirea politicii monetare şi evoluţia economiei. Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong, care se închide mai târziu decât cele din Shanghai şi Shenzhen, şi-a revenit puternic în ultimele minute de tranzacţionare, susţinut de ştirea Xinhua, şi a terminat şedinţa indecis.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite