Grup Feroviar Român vrea să preia transportatorul de marfă al Bulgariei.   Va trebui să-i bată pe ruşii de la RZD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transportatorul feroviar de marfă din Bulgaria este scos pentru a doua oară la vânzare
Transportatorul feroviar de marfă din Bulgaria este scos pentru a doua oară la vânzare

Şapte investitori sunt interesaţi de preluarea diviziei de marfă a companiei feroviare de stat din Bulgaria, BDZ. Printre aceştia se numără compania rusă de stat RZD şi Grup Feroviar Român, potrivit portalului de ştiri din Bulgaria novinite.com.

Directorul executiv al PPCA - agenţia de privatizare din Bulgaria - a declarat pentru cotidianul Standard, preluat de Novinite, că documentaţia pentru licitaţie a fost deja cumpărată de şase investitori, RZD fiind de asemenea interesată de achiziţie.

Sărbătorile de iarnă întârzie privatizarea

Cinci dintre investitorii care au cumpărat documentaţia sunt reprezentaţi de firme de consultanţă sau case de avocatură, cu excepţia Bulgarian Railway Company (BRC), controlată de Grup Feroviar Român.
Oficialul PPCA a precizat că grupul rus a solicitat o prelungire a termenului până la care pot fi depuse oferte deoarece sărbătorile de iarnă au întârziat pregătirea documentelor necesare.
Cotidianul rus de business Kommersant a scris în ediţia de marţi că RZD vrea să-şi facă loc pe piaţa europeană de transporturi feroviare de marfă.

Singurul feroviar bulgar pe profit

Agenţia de privatizare din Bulgaria a relansat în noiembrie procedura de licitaţie pentru divizia de marfă a BDZ, după ce prima încercare de vânzare a eşuat. La cea de-a doua licitaţie pot participa numai investitori strategici şi din sectorul financiar.
Divizia de marfă este singura aripă profitabilă a BDZ, iar banii obţinuţi din privatizare vor fi utilizaţi pentru acoperirea datoriilor şi revigorarea secţiunii care se ocupă de transportul pasagerilor.
GFR este al doilea mare operator de transporturi feroviare de marfă din România, după compania de stat CFR Marfă, şi a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 761 milioane de lei (circa 180 de milioane de euro).
Grup Feroviar Român face parte din grupul Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.
 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite