Forbes: Avantajul de a fi mic pe timp de criză
0Cum au câştigat lupta cu recesiunea companiile mici, prinse în vârtejul celor mai afectate pieţe, şi cum au servit drept model de adaptare pentru giganţi.
Când îl întrebi de ce a plecat, în 2007, din postul de Managing Director al companiei Raiffeisen Evolution, răspunsul lui Cătălin Scripcaru este simplu: „Am vrut să devin antreprenor".
Scripcaru, care este în prezent Managing Partner al Advanced Development și deținător al master francizei Century 21 în România, are un singur regret: „Am plecat prea târziu". Într-adevăr, la doar un an după decizia sa, economia românească a început să dea rateuri, iar sectorul imobiliar, principalul motor, s-a gripat.
În anul scurs de la plecarea sa de la Raiffeisen Evolution - brațul imobiliar al grupului austriac Strabag, în cadrul căruia Scripcaru a deținut funcția de Country Manager pe România (1997-2003) - și până la declanșarea crizei, antreprenorul avea în proiect un ansamblu rezidențial cu peste 1.000 de apartamente, Cernica Residential Park.
Află de pe forbes.ro care este legătura între Scripcaru, Metro Cash & Carry şi MIC.RO