Fluctuaţiile de curs valutar strică socotelile companiilor
0cu ochii.Moneda naţională, mai sigurăDan şucu, manager general al companiei Mobexpert, consideră că, în prezent, toată lumea are o încredere mult mai mare în moneda naţională. "O foarte
cu ochii.
Moneda naţională, mai sigură
Dan şucu, manager general al companiei Mobexpert, consideră că, în prezent, toată lumea are o încredere mult mai mare în moneda naţională. "O foarte mare perioadă de timp, salariile din cadrul Mobexpert au fost legate de cursul de schimb al monedei europene, asta şi pentru că activitatea noastră presupune multe contracte de export calculate în valută", ne-a declarat şucu. Întărirea monedei naţionale a dat însă peste cap socoteala angajatorului şi angajatului, singura soluţie satisfăcătoare fiind trecerea către leu. "Salariile sunt în lei, iar situaţia nu se va schimba, atâta vreme cât peisajul economic din ţara noastră nu mai seamănă deloc cu ceea ce era în urmă cu câţiva ani", a afirmat şucu. Achitarea lefurilor în moneda naţională tinde să fie un fenomen general, atâta vreme cât cursul valutar nu mai reprezintă un element de stabilitate şi predictibilitate pe termen mediu şi lung. Tot în lei îşi plăteşte angajaţii şi operatorul de telefonie mobilă RomTelecom, lanţul de magazine McDonald's, dar şi firma de publicitate outdoor BetaCons. Există însă şi companii care au adoptat un curs mediu al monedei europene faţă de care sunt calculate lefurile. "Am adoptat un curs mediu pe 2006 care protejează angajaţii faţă de fluctuaţiile de curs valutar de 3,6 RON/EUR, urmând ca la fluctuaţii de +/-10% să reanalizăm acest curs mediu", ne-a declarat Cosmin Mareş, PR Manager la Softwin.
Efectele din 2005 se răsfrâng până în prezent
Deprecierea monedei europene a lovit însă mai acut la nivelul industriilor exportatoare, pierderile totale cifrându-se la un miliard de euro. Efectele se resimt şi în prezent, multe dintre societăţile comerciale afectate suportând cu greu pierderile de milioane de euro de anul trecut. Printre cele mai afectate ramuri se numără industria uşoară, care şi-a redus cu 30% exportul şi forţa de muncă, industria sticlei, dar şi cea a mobilei. Nici în acest an, perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare pentru exportatori. Deşi prognoza nu este la fel de sumbră ca aceea de anul trecut, deprecierea cotaţiilor valutare continuă. Dacă la începutul anului un euro era cotat la valoarea de 36.765, între timp, el a ajuns şi la valoarea de 34.630 de lei, ajungând azi la 35.246.























































