Florin Cîţu anunţă că va creşte salariul minim: Am decis ca până la finalul lunii octombrie să avem o formulă clară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Mediafax
Foto Mediafax

Premierul Florin Cîţu afirmă, marţi, după şedinţa Consiliului Tripartit, că salariul minim trebuie să crească şi că este nevoie de o formulă predictibilă şi transparentă. Cîţu anunţă că, până la finalul lunii octombrie, va exista o formulă clară de calcul.

„Salariul minim pe economie trebuie să crească! Este concluzia şedinţei de astăzi pe care am avut-o cu reprezentanţii Consiliului Tripartit. Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor susţin această măsură şi, prin urmare, am decis ca până la finalul lunii octombrie să avem o formulă clară pentru calcularea salariului minim”, a scris, marţi, pe Facebook, premierul Florin Cîţu.  

Acesta apreciază că ”avem nevoie de o formulă predictibilă şi transparentă, astfel încât oamenii să ştie exact cu cât creşte salariul minim în fiecare an”.  

”Predictibilitatea e cheia”, a transmis premierul.  

Reprezentanţii Cartel Alfa au transmis că ”o creştere robustă a salariului minim anul acesta şi susţinută în următorii ani este nu doar necesară, dar şi pe deplin justificată”. 

Anterior, sindicaliştii Cartel Alfa solicitaseră, în cadrul Consiliului Tripartit, creşterea salariului minim în raport cu valoarea coşului minim de consum.

Citeşte şi:

Sindicate: salariul minim acoperă doar jumătate din valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite