Florin Barbu vrea să ceară demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski
0Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunţat, luni, într-o discuţie cu fermierii, la Târgu Mureş, că va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, marţi, în cadrul Consiliului de Miniştri, potrivit Agerpres.

“România a pus prin Consiliul de Miniştri derogările de la GAEC 7 şi 8 a Regulamentului Uniunii Europene. Susţinerea pe care am avut-o din partea celor 15 state, inclusiv Germania şi Franţa, privind derogările de la GAEC 7 şi 8 şi nerespectarea votului care s-a dat în Consiliul de Miniştri de 70% mă vor face mâine, chiar în Consiliul de Miniştri, ca România, şi-mi asum acest lucru, în calitatea mea de ministru, să-i cer demisia public comisarului pentru că nu respectă un vot dat de 15 state. Eu vă spun, merg cu mandatul acesta în care în Consiliul de Miniştri, mâine, dacă nu rezolvăm problema GAEC 7 şi 8 derogare, pentru că nu s-a înţeles un lucru şi am încercat să le explic şi comisarului şi la toată lumea, că nu cerem nimic. Noi suntem în perioadă de război, noi suntem afectaţi, cele cinci state, de conflictul care s-a produs de către Rusia împotriva Ucrainei”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Ministrul Agriculturii a susţinut că, atunci când există un cadru aprobat pentru o prelungire, înseamnă că sunt dificultăţi şi că de aceea, marţi dimineaţă, dacă nu se rezolvă derogările de la GAEC 7 şi 8, va solicita demisia comisarului Janusz Wojciechowski.
“Este pentru prima oară în Consiliul de Miniştri când un stat prin reprezentant, adică prin ministrul Agriculturii, pe care îl aveţi în faţă, va cere demisia în Consiliul de Miniştri a comisarului european pe Agricultură. De aici cred că ar trebui să intrăm într-un dialog”, a precizat Florin Barbu.
Federațiile din agricultură au amenințat cu proteste la Bruxelles
Într-o scrisoare deschisă trimisă președintelui României, Klaus Iohannis, premierului Marcel Ciolacu și ministrului Agriculturii, Florin Barbu, federațiile din agricultură cer autorităților române să întreprindă „toate demersurile posibile pentru a convinge Comisia Europeană și statele membre să susțină concretizarea a 2 puncte prevăzute în procesul verbal al întâlnirii MADR din 15.01.2024: Acordarea derogării în 2024 de la standardele 7 și 8 privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) în condiții cel puțin similare anului 2023; Adoptarea soluției UE privind asigurarea supraviețuirii fermierilor europeni, înainte de publicarea propunerii Comisiei de reînnoire a măsurilor de comerț pentru produsele agricole din Ucraina”.
În scrisoarea semnată de reprezentanții Pro Agro, LAPAR, UNCSV și AFF se menționează că o adresă similară a fost transmisă către toate autoritățile române și europene „pentru a lua măsurile necesare și a preveni ceea ce se va întâmpla dacă aceste două probleme majore nu vor fi rezolvate până la data de 24.01.2024”.
În caz contrar, susțin agricultorii, „ar trebui să vă asumați și suportați consecințele intensificării protestelor din România și din celelalte state membre, care vor crește mult mai repede decât se așteaptă oricine și că următorul pas este ca fermierii din majoritatea statelor membre UE să se deplaseze și blocheze activitatea în Bruxelles”.
Măsurile propuse de agricultorii români
Federațiile din agricultură propun autorităților luarea următoarelor măsuri:
• Crearea și implementarea până la 30 aprilie 2024 a unui sistem european care să asigure că destinația pentru toate transporturile de produse agricole ucrainene sunt identificate înainte de intrarea în UE (prin tranzit, import normal și/sau special/temporar), cântărite la intrare și ieșire și introduse în sistem, unde să fie disponibile în mod transparent oricând, pentru orice persoană interesată.
• Introducerea pragurilor de import (normal și situații speciale de importuri temporare, specifice târgurilor, expozițiilor) pentru orice marfă agricolă supusă comerțului, bazate pe media anuală sau trimestrială pentru anii combinați 2021 și 2022. Orice produse importate peste acest prag ar trebui să fie exportate în afara UE și urmărite în timp real prin GPS, fără abateri de traseu sau opriri nejustificate.
• Alertarea autorităților europene și activarea automată a clauzei de salvgardare la nivel național în cazul constatării de încălcări ale legislației aplicabile de către proprietarii și transportatorii de produse agricole de pe teritoriul oricărui stat membru.