Firmele din Gara de Nord, la "mâna" Fiscului
0dacă proiectul de modernizare gândit de către Ministerul Transporturilor prevede o viitoare concesionare a spaţiilor comerciale pe o perioadă de 49 de ani, Fiscul consideră ca fiind mai
dacă proiectul de modernizare gândit de către Ministerul Transporturilor prevede o viitoare concesionare a spaţiilor comerciale pe o perioadă de 49 de ani, Fiscul consideră ca fiind mai profitabilă vânzarea acestora.
"Spaţiile comerciale din incinta Gării de Nord ar fi administrate mai bine dacă ar fi vândute, decât dacă ar fi închiriate", a declarat pentru Adevărul preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sebastian Bodu.
Dacă la prima vedere, Ministerul Transporturilor pare să aibă "pâinea şi cuţitul", în privinţa sorţii Gării de Nord, situaţia nu este chiar aşa. Întrucât CFR are datorii către bugetul statului şi se află în procedură de executare silită, Fiscul are dreptul de a decide care este varianta cea mai avantajoasă.
"Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va analiza propunerile de recuperare a datoriilor şi va decide asupra formulei legale cea mai avantajoasă pentru bugetul statului: concesionarea spaţiilor comerciale din Gara de Nord sau vânzarea acestora", a declarat purtătorul de cuvânt al ANAF, Dorin ţigănaş.
Pe de altă parte, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat, recent, că modernizarea Gării de Nord presupune concesionarea spaţiilor din incintă, formula agreată fiind realizarea unui Parteneriat Public-Privat (PPP). Intenţia oficialului a fost confirmată şi de către Constantin Axinia, directorul general al CFR Infrastructură. Deocamdată, proiectul se află abia în faza de studiu de fezabilitate, până la sfârşitul acestui an urmând să se demareze şi procedurile de pregătire a licitaţiei pentru alegerea partenerului. "Vom concesiona Gara de Nord unei firme puternice, cu experienţă, care a mai realizat asemenea proiecte de modernizare în alte ţări", a declarat Axinia. Costurile unei asemenea afaceri nu se cunosc, cert este însă că finanţarea urmează să fie asigurată de către firma parteneră.
Datorii de 46 milioane de euro
Datoriile istorice ale CFR SA sunt de zeci de milioane de euro. Potrivit situaţiilor financiare ale marilor contribuabili, publicate de ANAF la sfârşitul lunii iulie ac, CFR are de plată 162 milioane de RON (peste 45,7 milioane de euro), numai în contul dobânzilor şi al penalităţilor, care se aplică datoriei de bază. CFR se află de mai mult timp în procedură de executare silită. Fiscul a pus sechestru pe mai multe active, dar fără rezultat.
Chirii lunare de până la 150 de euro/mp
Indiferent de metoda pentru care se va opta, concesionare, respectiv vânzare, actualele spaţii din incinta Gării de Nord reprezintă o sursă importantă de venituri. Astfel, o casă de schimb valutar din zonă ajunge să plătească lunar o chirie de 534 RON/mp, adică aproximativ 150 de euro/mp. Tarifele maxime lunare percepute farmaciilor din Gara de Nord sunt de 258 RON/mp, echivalentul a 70 de euro/mp. Cea mai mică chirie lunară este plătită de către cabinetele medicale, doar 5,34 RON/mp (1,5 euro/mp). "Tarifele variază în funcţie de vadul spaţiului respectiv şi de obiectul de activitate al societăţii", a declarat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA. În zona Gara de Nord au spaţii comerciale companii importante, precum Spring Time, Gregory's sau Panipat.























































