Finalizarea privatizării trebuie urgentată
0Scandaluri de tipul ALRO sau al "băieţilor deştepţi" ar fi fost evitate dacă producătorii de energie ar fi fost privaţi. Sau chiar de stat, ar fi trebuit ca toate vânzările de energie
Scandaluri de tipul ALRO sau al "băieţilor deştepţi" ar fi fost evitate dacă producătorii de energie ar fi fost privaţi. Sau chiar de stat, ar fi trebuit ca toate vânzările de energie electrică, ca bun public, să fie atent monitorizate. Cu peste 30% din producţia ţării, cel mai ieftin producător, Hidroelectrica, domină clar piaţa energiei şi aici sunt şi interesele cele mai mari.
Pentru a înlătura toate intervenţiile politice şi suspiciunile legate de achiziţiile de electricitate, şi pentru a eficientiza piaţa de energie, privatizarea în zonele concurenţiale trebuie urgentată. "Este nocivă coexistenţa elementelor private cu elementele publice. O regulă fundamentală care mi s-a format este că trebuie trecut repede printr-o astfel de tranziţie, cu cât mai repede cu atât mai bine, deoarece convieţuirea produce monştri. Produce corupţie, în primul rând, şi ineficienţă", ne-a declarat Jean Constantinescu, preşedinte al Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie (IRE) şi fost preşedinte ANRE.























































