Filiera Pinalti ne curentează cu milioane de euro

0
0

Electrica a cedat fără licitaţie traderului de energie Rudnap din Serbia un contract de 200 de milioane de euro, la presiunile lui Claudiu Stafie, secretar de stat în Ministerul Economiei. Rudnap a obţinut un profit de 20 de milioane de euro din această afacere. Energia hidro achiziţionată în acest contract are un preţ mai mic chiar decât cea pentru „băieţii deştepţi“.

Un export de energie din România către Serbia, în valoare de circa 200 de milioane de euro, a început în această vară. Protagoniştii acestei tranzacţii sunt Electrica SA, companie de stat, Ministerul Economiei şi o firmă sârbească, Rudnap, deţinută de Vojin Lazarevic.

Citiţi şi: „Pinalti", şantierist şi profesor de liceu

Piatra Neamţ: Gheorghe Ştefan, în război cu televiziunile (VIDEO)

Este vorba despre o cantitate de 500 MW de energie care a fost încredinţată direct, fără licitaţie, firmei din Serbia care are ca obiect de activitate comerţul cu energie. Firma sârbească, ce a câştigat din acest contract circa 20 de milioane de euro, este apropiată de afacerile lui Gheorghe Ştefan, poreclit Pinalti, primarul din Piatra Neamţ.

În plus, derogarea de la ordinul de ministru prin care toţi producătorii de stat sunt obligaţi să vândă energie doar pe bursa de specialitate a fost semnată de secretarul de stat în Ministerul Economiei Claudiu Stafie, venit de la Piatra Neamţ şi cunoscut ca fiind mâna dreaptă a lui Pinalti.

Surplus de energie

În birourile din Ministerul Economiei, a apărut în această vară ideea unui export de energie, pentru ca producătorii pe bază de cărbune să fie ajutaţi să-şi vândă marfa. Astfel, s-a ajuns la un coş de 300 de MW (energie mixtă hidro, termo şi nucleară), suplimentat ulterior cu alţi 200 de MW, adică peste 6% din consumul energetic al ţării. Această energie urma să fie vândută de Electrica, furnizorul de energie de stat, unui exportator.

Cine este Rudnap? Potrivit site-ului companiei, Rudnap activează în piaţa de energie din 15 ţări din Europa de Sud-Est şi este deţinută de compania Altaria Research Limited, cu sediul în Cipru. Firma are în România doar trei angajaţi şi o cifră de afaceri de 10 milioane de euro în 2009.

Videanu a refuzat să semneze

Potrivit contractului, Rudnap primeşte de la Electrica 300 de MW de energie în perioada august 2010 - iulie 2011, pentru a-i exporta, iar pentru ultimele trei luni din acest an, cantitatea de energie a fost suplimentată până la 500 de MW. La acest coş de energie au participat producătorii Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi complexurile energetice Turceni şi Rovinari.

Preţul energiei livrate de Hidroelectrica în acest coş este 120 de lei pe MWh, adică mai puţin chiar decât preţul mediu din contractele pe termen lung pe care le are producătorul hidro cu faimoşii „băieţii deştepţi", preţ care este de 130 de lei pe MWh în prezent.

Însă scopul acestei idei, deşi justificat - ajutor pentru termocentrale şi mine şi valorificarea surplusului de energie de pe piaţa românească - nu poate scuza însă mijloacele prin care s-a încheiat acest contract. Încă de la început au planat supiciuni asupra acestei tranzacţii, întrucât Electrica nu a organizat nicio licitaţie pentru a-şi selecta clientul, iar firma Rudnap a fost desemnată dintre mai mulţi furnizori de aceeaşi talie, care activează şi ei în piaţa regională.

A fost presiune? „O fi fost..."

Potrivit informaţiilor obţinute de „Adevărul" de la persoanele apropiate acestei tranzacţii, ministrul Economiei la acea vreme, Adriean Videanu, a refuzat să semneze derogarea de la ordinul potrivit căruia toţi producătorii erau obligaţi să vândă energia pe bursă, astfel că acest document poartă doar parafa secretarului de stat Claudiu Stafie.

De fapt, acest secretat de stat, adus în minister de la Piatra Neamţ la începutul anului 2009 şi considerat mâna dreaptă a lui Gheorghe Ştefan, primarul din acest oraş, a fost şi cel care a făcut presiuni ca Electrica, aflată în subordinea ministerului, să semneze contractul cu Rudnap.

„Electrica era aproape de a finaliza această tranzacţie cu un alt trader, Energy Financing Team (EFT), însă Claudiu Stafie a rupt practic contractul cu EFT, făcând presiuni ca Rudnap să fie firma câştigătoare. Într-o oră era deja semnat contractul cu sârbii", ne-au spus sursele amintite.

Se negocia cu mai mulţi traderi

Contactat de „Adevărul", Ioan Silvaş, directorul de furnizare al Electrica, a admis că se purtau discuţii cu mai mulţi traderi de energie, atât din România, cât şi din alte ţări, precum Ungaria, însă a fost ales Rudnap pentru că traderul a acceptat anumite condiţii. „Rudnap are capacitatea de a lucra pe toate graniţele. A acceptat să plătească totul în avans, înainte de livrare, lunar, şi şi-au asumat problema recuperării TVA-ului din acest export", a spus el.

Cine şi cât a câştigat din această afacere

Întrebat dacă a existat vreo presiune din partea secretarului de stat Claudiu Stafie pentru ca Electrica să semneze contractul cu Rudnap, Ioan Silvaş a replicat: „O fi fost... Ne-au întrebat cei de la minister de ce întârziem atâta cu negocierile, să alegem odată o firmă şi să dăm drumul contractului".

Totodată, întrebat dacă Stafie a rupt într-adevăr contractul care urma să fie semnat cu EFT, directorul din cadrul Electrica a arătat: „Asta e doar percepţia celor de la EFT. Nu fusese nimic stabilit cu ei".

"Nu mai ştiu la ce punct am rămas cu EFT când am semnat cu Rudnap. Puteam discuta aşa o lună, două şi tot nu terminam, iar noi trebuia să dăm drumul tranzacţiei", a răspuns Silvaş la întrebarea de ce EFT nu îndeplinea condiţiile cerute de Electrica.

Tranzacţie contestată de restul pieţei

Reprezentanţii EFT nu au dorit să comenteze pe această temă. „Putem spune doar că această tranzacţie a făcut foarte mult rău pieţei de energie din România", ne-au declarat ei. „Această tranzacţie trebuia făcută în mod transparent, printr-o licitaţie", susţine şi Ioan Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România.

În replică, Ioan Silvaş spune că Electrica nu era obligată să organizeze o astfel de licitaţie, aşa cum nu este obligat niciun alt jucător de pe piaţa furnizorilor de energie. „Activăm pe această piaţă la fel ca orice alt furnizor. Ceilalţi nu organizează licitaţii, eu de ce ar trebui să organizez? Chiar dacă suntem companie de stat, statutul nostru pe această piaţă este acelaşi cu cel al furnizorilor privaţi", şi-a susţinut el punctul de vedere.

Însă tot el a admis că preţul la care Rudnap cumpără energia este de 40 de euro pe MWh, iar Electrica are un profit extrem de mic, adică sub un euro pe MWh din acest contract. Reiese că întregul pachet de energie valorează aproape 200 de milioane de euro.

Rudnap a obţinut din această afacere un profit de cinci euro pe MWh, adică 20 de milioane de euro în total. Potrivit aceloraşi surse, omul care ar sta în spatele întregii afaceri este de fapt tocmai Gheorghe Ştefan, cunoscut după porecla „Pinalti", acelaşi care i-a prezentat pe cei de la Rudnap, în 2008, lui Theodor Stolojan.

Pinalti şi Stafie se disculpă

Contactat de „Adevărul", Pinalti a declarat că nu are nicio legătură cu acest export de energie şi nici cu grupul  Rudnap. „Aceste informaţii sunt tendenţioase şi speculative. Este singurul meu comentariu", a afirmat Ştefan. La rândul său, Stafie ne-a declarat: „Ministerul a sprijinit exportul, nu o anumită firmă, nu conta cu cine se realizează această tranzacţie. Au avut de câştigat din acest export toate companiile româneşti implicate".

Întrebat dacă nu ar fi câştigat mai mult statul dacă ar fi fost organizată o licitaţie, oficialul a precizat că această întrebare trebuie pusă reprezentanţilor Electrica. Stafie a refuzat să precizeze concret dacă el a fost cel care a semnat ordinul prin care producătorii au putut vinde energia în mod direct.

Printre „băieţii deştepţi"

Numele lui Pinalti a mai fost asociat cu „băieţii deştepţi" din energie. Fiul său, Gabriel Ştefan, a fost acţionar la traderul Green Energy, firmă pe care a vândut-o în 2009 către RG Renovatio Group Limited. Potrivit „Jurnalul Naţional", Renovatio are aceeaşi adresă poştală, în Cipru, ca şi Altaria Research Limited, proprietarul Rudnap.

Doar 95% din energie a fost exportată

Rudnap nu a putut exporta decât o parte din energia contractată, din cauza problemelor tehnice care au apărut pe linia de interconectare cu Serbia. Deşi o altă parte din energie a ieşit din ţară prin Bulgaria, exportul nu a depăşit cu totul 95% din energia contractată, a mai spus Ioan Silvaş, directorul de furnizare al Electrica.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite