Nicușor Dan, mesaj ferm pentru Rusia: Prezența trupelor NATO în România nu poate fi negociată
Reuniunea a abordat și parcursul european al Republicii Moldova, combaterea dezinformării și cooperarea dintre state în fața amenințărilor comune.
„Este o reuniune a Consiliului Politic European. Ce este această instituție? Este un cadru în care se întâlnesc state care fac sau nu parte din Uniunea Europeană, dar care se află pe continentul european, inclusiv în zona Caspică. La această a doua ediție participă și Canada.
Sunt țări care, din rațiuni geografice, au interese comune, fie că vorbim despre dezvoltare economică, interconectări, amenințări precum Rusia, război hibrid sau trafic de droguri. Toate acestea sunt preocupări comune, iar liderii acestor țări au cadrul în care se pot întâlni de două ori pe an”, a transmis acesta.
Nicușor Dan adaugă că în cadrul summitului, liderii au discutat despre securitatea Europei, iar Marea Neagră a fost evidențiată ca o zonă de risc.
Ursula von der Leyen, spune șeful statului, a amintit și de amenințările observate în timpul recentei sale vizite la București.
„S-a vorbit despre necesitatea colaborării, despre războiul hibrid și campaniile de dezinformare, dar și despre nevoia de a avea mai mulți parteneri comerciali, într-o lume cu o dinamică accelerată.”
Discuțiile au vizat securitatea Europei, parcursul european al Republicii Moldova, combaterea dezinformării și traficul de droguri.
„S-a discutat și despre provocările de securitate și parcursul european al Republicii Moldova. A fost organizată o masă rotundă dedicată dezinformării și securității Europei, la care participanții au constatat că statele membre și cele din afara Uniunii Europene au preocupări comune în privința acestui fenomen. O altă discuție a vizat traficul de droguri, o problemă comună mai multor țări.
România și Germania, discuții despre securitatea la Marea Neagră
În cadrul întrevederii cu cancelarul german Friedrich Merz, au fost abordate viitorul buget multianual al UE și securitatea la Marea Neagră.
„În cadrul summitului, am avut și o întrevedere bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, cu care am discutat despre viitorul buget multianual al Uniunii Europene.
Deși pozițiile celor două țări nu sunt identice, am convenit că este important să existe un acord asupra bugetului până la sfârșitul acestui an. Discuțiile vor continua, inclusiv la Consiliul European dedicat acestui subiect, programat la sfârșitul lunii.”
De asemenea, în discuția cu președintele Azerbaidjanului au fost analizate oportunitățile de cooperare în domeniul energiei și logisticii.
„România și Azerbaidjanul au oportunități de colaborare datorită economiilor complementare și relațiilor istorice, România putând deveni o poartă de acces către Europa pentru energia produsă în regiunea caspică.
Am discutat despre organizarea unor vizite și a unui forum de afaceri, precum și despre proiecte de logistică și energie care să conecteze regiunea caspică de Europa prin România.”
Nicușor Dan a discutat cu premierul Albaniei, Edi Rama, despre parcursul european al țării și recuperarea Casei Iorga, iar cu secretarul general al Consiliului Europei despre adaptarea instituției la noile provocări și combaterea dezinformării în procesele electorale.
Președintele a anunțat că la următorul Consiliu European principalele teme vor fi inteligența artificială, competitivitatea UE și securitatea Ucrainei, inclusiv rolul Europei în negocierile privind războiul.
Nicușor Dan l-a decorat post-mortem pe Marius Harosa
Președintele Nicușor Dan a anunțat că l-a decorat post-mortem pe Marius Harosa cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru contribuția sa juridică la Mișcarea Civică Roșia Montană.
„Marius Harosa a fost principalul jurist al acestei mișcări. Au existat câteva zeci de litigii, câștigate de diferite asociații. În fiecare dintre ele au fost implicați și alți juriști, dar el a avut un rol principal, reprezentând pro bono interesele publice în zeci de cauze.
Contribuția sa a fost remarcabilă, inclusiv prin sprijinul acordat statului român în litigiul de arbitraj în care compania dezvoltatoare solicita despăgubiri de la statul român.
Este o mare pierdere pentru noi toți.”
„Am dreptul să refuz dialogul cu o persoană care nu mă respectă”
Nicușor Dan a explicat că refuzul dialogului cu jurnalistul Vanghele ține atât de demnitatea personală, cât și de respectul față de funcția publică și instituțiile statului.
„Există trei niveluri de distincție. În primul rând, demnitatea persoanei. Eu nu sunt un gunoi și, în calitate de om, am dreptul să refuz dialogul cu o persoană care nu mă respectă.
Mai importantă este demnitatea funcției publice. Este un aspect simbolic: sunt șeful aparatului de stat român, format din polițiști, asistenți medicali, profesori, funcționari publici și judecători. Nu pot accepta ca vreuna dintre persoanele care lucrează pentru statul român să fie tratată ca un gunoi de către un cetățean, pentru că aceasta reprezintă o lipsă de respect față de statul însuși și față de autoritatea sa.
Evident, ideal ar fi ca cetățenii să colaboreze cu autoritățile. Dacă acest lucru nu este posibil, există diverse forme democratice de contestare și protest, precum acțiunile în instanță sau plângerile penale. Nu am nimic împotriva acestor mijloace, însă consider că trebuie să existe respect față de stat atunci când te adresezi unui angajat al acestuia.
De multe ori, cetățenii români au spus că statul nu este suficient de respectat. Cred că trebuie să începem prin a-l respecta noi înșine, din interior, înainte de a cere respect din exterior.
Al treilea nivel este cel al violenței în spațiul public, pentru că violența verbală generează violență fizică. Este documentat acest lucru. Ce va înțelege un copil? Dacă un cetățean i se poate adresa președintelui țării numindu-l „gunoi”, va înțelege că și el poate să se comporte la fel față de profesorul său sau față de părinți.
Poate că mâine va ajunge chiar să lovească pe cineva. Prin urmare, trebuie să protejăm spațiul public de astfel de manifestări.”
Președintele cere condiții egale de competiție pentru candidații politici
Nicușor Dan a explicat că nu susține cenzurarea opiniilor politice sau limitarea libertății cetățenilor de a-și alege sursele de informare, ci combaterea manipulării prin supraexpunerea artificială a unor candidați în campaniile electorale.
„Nu m-am referit la conținutul comunicărilor publice și nici la cenzurarea vreunei opinii politice, cu excepția, evident, a unor lucruri asupra cărora suntem cu toții de acord că nu pot fi promovate, precum epurarea etnică. De asemenea, nu m-am referit la libertatea cetățenilor de a-și selecta sursele de informare și nici la posibilitatea statului de a le îngrădi accesul la informație.
Ceea ce am spus este că însăși informarea cetățenilor poate fi afectată de un surplus de informație generat artificial.
De exemplu, în timpul unei campanii electorale, toți candidații au, potrivit legii, un anumit buget pentru promovare. În prezent, nu avem însă garanția că unul dintre candidați nu ajunge să cheltuiască de zece ori mai mult decât ceilalți, prin metode ilicite, folosind boți din Thailanda, Filipine sau Venezuela.
Astfel, candidatul respectiv ajunge să fie supraexpus, își creează un avantaj necuvenit și distorsionează capacitatea alegătorilor de a se informa și de a vota în cunoștință de cauză.”
Nicușor Dan a avertizat că folosirea boților pentru manipularea reacțiilor pe rețelele sociale poate afecta comunicarea politicienilor cu alegătorii.
El a subliniat că instituțiile nu intervin suficient de rapid pentru a corecta aceste dezechilibre și a pledat pentru condiții egale în competițiile electorale.
Nicușor Dan: Prezența trupelor NATO în România nu este un subiect de negociere cu Rusia
Întrebat dacă a cerut partenerilor europeni sau Statelor Unite să nu pună în discuție prezența trupelor NATO în România și parteneriatele strategice ale țării, Nicușor Dan a declarat că apartenența la NATO și dispunerea echipamentelor militare nu sunt subiecte care privesc Rusia.
„Este o condiție de la sine înțeleasă, atât pentru țările europene, cât și pentru NATO, ca apartenența la Alianță și dispunerea echipamentelor militare să nu fie repuse în discuție. Acestea nu sunt chestiuni care să privească Rusia.
(...) Din păcate, nu suntem foarte avansați cu aceste discuții. Așa cum am spus de mai multe ori, Rusia nu vrea, de fapt, să negocieze. Este bine că există discuții, dar, în momentul de față, estimarea mea este că, cel puțin în această iarnă, nu se va ajunge la niciun rezultat în urma negocierilor.”
Nicușor Dan a declarat că România ar putea suporta cheltuielile pentru asigurarea unor condiții similare și militarilor aliați europeni staționați pe teritoriul țării, în limita bugetului apărării.
„Știți că ne-am angajat să creștem progresiv cheltuielile pentru apărare. În prezent suntem la 2,5% din PIB, iar obiectivul este să ajungem treptat la 3,5%. Este o prioritate ca, în măsura în care toate negocierile se finalizează, acești bani să fie alocați conform angajamentelor asumate. Și nici nu sunt sume atât de mari raportat la 2,5% din PIB.”
Întrebat despre manipularea conturilor sale de pe rețelele sociale, președintele a amintit că, în timpul campaniei electorale, a câștigat aproximativ 120.000 de urmăritori pe TikTok într-o singură zi, majoritatea conturi din Vietnam.
El a adăugat că statele europene nu reușesc încă să asigure un echilibru în spațiul informațional.
Nicușor Dan a anunțat că a fost înființată o structură de 15 persoane în cadrul Departamentului de Securitate Națională de la Cotroceni, care se va ocupa de spațiul informațional și combaterea dezinformării. În prezent, doar cinci sau șase posturi sunt ocupate. Președintele a declarat că România nu dispune încă de instrumentele necesare pentru a asigura echilibrul în spațiul informațional.
Nicușor Dan critică declarațiile lui Simion: „Spui o prostie, apoi încă una, apoi o sută”
Întrebat despre acuzațiile liderului AUR, George Simion, privind implicarea sa în oprirea protestului de sâmbătă, 14 noiembrie, din București, Nicușor Dan a refuzat să le comenteze direct și a criticat declarațiile acestuia.
„Nu vreau să comentez decât la nivel general. Câte afirmații absurde poate face un lider politic la rând pentru ca oamenii să nu îl mai ia în seamă?
Spui o prostie, apoi încă una, apoi o sută. La un moment dat, cred că oamenii pur și simplu nu ar mai trebui să ia în seamă declarațiile cuiva care s-a dovedit că a făcut de o sută de ori astfel de afirmații.”
O jurnalistă i-a atras atenția lui Nicușor Dan că legea permite retragerea acreditării doar în anumite condiții, care nu țin de opiniile exprimate în presă.
Președintele a susținut că decizia sa nu are legătură cu opiniile jurnalistului, ci cu alte aspecte.
„Eu nu am vorbit despre opinii. Sutele de jurnaliști care mi-au adresat întrebări și cărora le-am răspuns atât în acest mandat, cât și în cel de la Primăria Capitalei, demonstrează că nu am ales niciodată să răspund sau nu în funcție de opiniile unui jurnalist. Numai că aici nu vorbim despre opinii.”
Un alt jurnalist a revenit asupra întrebării adresate anterior la Cotroceni de Ovidiu Vanghele, la care Nicușor Dan nu răspunsese, privind votul procurorului general Cristina Chiriac în CSM împotriva sesizării Inspecției Judiciare pentru cercetarea unei presupuse ingerințe comise chiar de ea.
Președintele a susținut că aceasta și-a exercitat o competență prevăzută de o lege specială și a respins existența unui conflict de interese.
„A fost o exercitare a unei competențe stabilite printr-o lege specială, legea de funcționare a CSM, cred că se numește Legea privind organizarea sistemului judiciar, așa cum alți membri ai CSM au votat ani la rând în situații similare.
Este vorba despre o lege specială, care reglementează o situație foarte restrânsă, aplicabilă unui număr foarte mic de persoane.”




















































