Europenii reduc consumul de energie
0Europa trebuie să ajungă, în anul 2020, la un consum de energie anual cu până la 20% mai redus decât în prezent. Conform planului de acţiune propus de Comisia Europeană în data de 20
Europa trebuie să ajungă, în anul 2020, la un consum de energie anual cu până la 20% mai redus decât în prezent. Conform planului de acţiune propus de Comisia Europeană în data de 20 octombrie, pentru atingerea acestei ţinte este nevoie de punerea în practică a unui set de măsuri, puncte pe care şi ţara noastră trebuie să le aibă în vedere.
Astfel, potrivit strategiei elaborate de reprezentanţii europeni, schimbarea aparatelor electrice şi electronice, cumpărarea de maşini mai puţin poluante, folosirea mijloacelor de transport în comun, sunt câteva puncte pe care ar trebui ca toţi cetăţenii fiecărei ţări să le pună în aplicare atât pentru protecţia mediului, cât mai ales pentru asigurarea unui consum stabil de energie. În prezent, în ciuda preţurilor-record înregistrate la energie şi petrol, şi a îngrijorărilor privind asigurarea consumului, Europa continuă să folosească, în mod nejustificat, cu peste 20% mai multă energie, decât ar fi necesar. Până în anul 2020 asta ar putea costa ţările UE peste 100 miliarde de euro, la care se adaugă efectele negative ce vor fi resimţite în mediul înconjurător şi care nu pot fi calculate în termeni monetari.
Potrivit unui studiu Eurobarometer asupra atitudinii în ceea ce priveşte consumul de energie realizat în acest an, 26% dintre europeni vor continua să-şi folosească maşina tot atât de des ca şi până acum, chiar dacă preţul benzinei va ajunge la doi euro, în timp ce doar 31% vor apela la vehicul ceva mai rar. Astfel, în timp ce sursele de energie devin din ce în ce mai costisitoare, Uniunea Europeană se confruntă cu o creştere accentuată a consumului. Şi asta, în condiţiile în care sursele regenerabile nu au evoluat încă atât de mult pentru a înlocui petrolul şi gazul. În aceste condiţii devine tot mai evident că soluţia cea mai sigură pentru diminuarea dependenţei de energie este reducerea consumului. Atingerea unei ţinte de eficienţă energetică prin reducerea consumului cu 20% până în 2020 va însemna economisirea a 100 de miliarde de euro.
Un vehicul parcurge circa 35 km pe zi
Dacă nu vor fi luate măsuri în acest sens, consumul de energie s-ar putea majora, susţin oficialii europeni, cu până la 10%, în următorii 15 ani. La nivelul consumului primar de energie, transportul european foloseşte aproximativ 20% din total. 98% din mijloacele de transport depind de benzină. Capacitatea de deplasare a înregistrat o creştere spectaculosă în ultimii 30 de ani. Astfel, dacă în urmă cu 30 de ani, o persoană circula în medie, circa 17 km, pe zi, cu maşina, în prezent sunt parcurşi câte 35 de km pe zi. De asemenea, clădirile folosesc 40% din energia consumată în Uniunea Europeană. Potrivit planului de acţiune pentru eficienţă energetică, un procent însemnat de energie continuă să fie irosit în clădiri din cauza sistemelor de încălzire şi iluminare ineficiente. În plus, folosirea tot mai accentuată a sistemelor de aer condiţionat şi introducerea posibilităţii de stand-by pentru echipamentele electrice, reprezintă în zilele noastre aproape 7% din total consum de curent electric.
În prezent, mixul energetic al Europei este dominat de combustibilii fosili. În 2005, petrolul a constituit aproximativ 37% din consumul energetic al UE, gazele naturale 24%, combustibilii solizi 18%, puterea nucleară 15%, iar resursele regenerabile 6%. Previziunile Agenţiei Internaţionale a Energiei arată că petrolul va reprezenta cel mai important combustibil în mixul energetic primar, iar cererea de gaze naturale va creşte cel mai rapid. Factura de petrol a Uniunii Europene (pentru petrol importat şi petrol produs intern) însumează aproximativ 250 miliarde euro pe an, reprezentând 2,3% din produsul intern brut. Aproximativ jumătate din energia consumată în UE se produce pe plan intern, cealaltă jumătate fiind importată. Ţările membre ale UE deţin doar 0,6% din rezervele descoperite de petrol ale lumii şi 2% din cele de gaze naturale, concentrate în cea mai mare parte în Marea Nordului, dificil de valorificat din punct de vedere tehnic. În aceste condiţii, se estimează că dependenţa UE de resurse exogene va creşte la două treimi în 2030, moment în care UE va importa 94% din necesarul de petrol, 84% din consumul de gaze naturale şi 59% din necesarul de combustibili solizi.























































