Euro continuă să se scumpească. Cursul de schimb a atins maximul ultimelor opt luni: 4,5535 lei/euro
0
Moneda naţională a continuat să se deprecieze accentuat în faţa euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în urcare cu 7,72 bani, la 4,5535 lei/euro, cel mai ridicat nivel începând cu octombrie 2012.
Un curs de referinţă superior celui de astăzi a fost anunţat pe 26 octombrie 2013, respectiv 4,5538 lei/euro.
În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4763 lei/euro. Cursul BNR de vineri, de 4,5535 lei/euro, indică o depreciere de 2,8% a leului în raport cu euro, de la începutul anului. În raport cu minimul din luna mai, leul a pierdut însă 5,7% faţă de euro.
Pentru dolarul american, cursul de referinţă a urcat la 3,4402 lei/dolar, cel mai înalt nivel începând din 4 aprilie.
În acelaşi timp, cursul de referinţă pentru francul elveţian a crescut la 3,7052 lei/franc, atingând maximul începând cu 20 decembrie.
Analiştii ING cred că leul s-a depreciat mai accentuat decât monedele regionale pe fondul creşterii randamentelor din piaţa locală, unde randamentele au cresut brusc.
"Randamentele de pe întreaga curbă a titlurilor de stat în lei au crescut cu circa 0,25 puncte procentuale după rezultatul foarte slab al licitaţiei de obligaţiuni de ieri (joi, n.r), mişcare care a redus însă diferenţa faţă de creşterile din ultima săptămână a randamentelor pentru monedele regionale. Chiar dacă nu sunt semne clare legate de intervenţii oficiale până în acest moment, credem că şansele unor astfel de acţiuni au crescut considerabil, întrucât ne aflăm acum la nivelurile din decembrie, de la care a început aprecierea condusa de intrările străine", se arată într-un raport al băncii.
Ministerul Finanţelor Public a atras 541,9 milioane lei prin licitaţia de obligaţiuni cu scadenţa la trei ani, sub valoarea indicativă de 700 milioane lei, la un randament de 4,96%, în urcare cu 0,5 puncte faţă de precedenta emisiune cu aceeaşi scadenţă.
La începutul lunii mai, cursul BNR a atins cel mai redus nivel din acest an, de 4,3072 lei/euro, aprecierea leului fiind susţinută în principal de investitorii străini care au început să cumpere lei, pentru a realiza plasamente în titluri de stat emise de România.
Mai mulţi analişti au spus că baca centrală ar fi cumpărat indirect valută în primele patru luni, iar potrivit calculelor ING Bank, BNR şi-a crescut rezervele cu aproape 3 miliarde euro.
"Totuşi, ne temem că această rezolvare a problemei (posibila intervenţie a BNR - n.r.) pe termen scurt ar putea aduce cu sine alte probleme pentru leu pe termen mai lung, deoarece intervenţiile ar rezulta în rate mai ridicate, care ar afecta eventual şi mai tare titlurile de stat în lei. Aşadar, credem că alte măsuri, precum o limită simbolică la suma disponibilă la repo, ar putea fi luate în calcul. Până atunci însă, datele legate de piaţa forţei de muncă din SUA de astăzi ar mai putea corecta din deprecierea recenta a leului", consideră analiştii ING Bank.