Economia românească dă semne de competitivitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costi Dobrea

În premieră, exportul de maşini şi utilaje l-a devansat pe cel de cămăşi şi pantofi. Iar pe măsură ce importurile de tehnologie se menţin la un nivel ridicat, anii următori ar putea aduce un câştig suplimentar pe pieţele externe.
Economia românească începe să câştige teren pe piaţa unică europeană. Dacă până anul trecut, principalele companii exportatoare din ţara noastră desfăşurau activitatea în domeniul lohnului (produse textile şi de încălţăminte), anul 2006 a adus o premieră. Pe locul unu în structura exporturilor au trecut produsele cu valoare adăugată mai ridicată, respectiv cele din categoria maşinilor, utilajelor şi dispozitivelor electrice. Iuliu Winkler, ministrul delegat pentru comerţ în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, caracterizează schimbarea structurii exporturilor ca pe o evoluţie sănătoasă către produsele cu un grad mai ridicat de prelucrare. Mai mult, perspectivele pentru un ritm înalt al exporturilor par favorabile. "Ponderea bunurilor pentru investiţii şi pentru producţie în totalul importurilor, în primele nouă luni ale acestui an, a fost de peste 70%", a precizat Iuliu Winkler în cadrul unei conferinţe pe tema soluţiilor de finanţare a IMM. Astfel, bunurile importate în prezent vor constitui surse viitoare pentru creşterea şi îmbunătăţirea producţiei interne şi, implicit, pentru accelerarea vitezei exporturilor. De aceea, ministrul delegat pentru comerţ consideră că, în următorii doi-trei ani, am putea asista la egalizarea dinamicii exporturilor cu cea a importurilor. "Acesta ar fi un prim pas pentru stabilizarea comerţului exterior, ulterior având şansa să asistăm la o reducere a deficitului comercial", a subliniat Iuliu Winkler.
Pe de altă parte, Ionuţ Dumitru, şeful Departamentului de cercetare macroeconomică din cadrul Raiffeisen Bank, a declarat pentru Adevărul că importurile de tehnologie şi investiţiile străine directe vor avea o influenţă pozitivă asupra economiei româneşti. "Însă este dificil de apreciat în cât timp vom vedea o egalizare a vitezei de creştere a exporturilor cu cea a importurilor", adaugă Ionuţ Dumitru. Un argument în favoarea acestei afirmaţii este faptul că, în lunile august şi septembrie din anul curent, ritmul de majorare a exporturilor s-a redus comparativ cu cel înregistrat în restul anului, în timp ce importurile şi-au menţinut tendinţa.
Iuliu Winkler precizează că optimismul previziunilor sale provine, pe de o parte, ca urmare a creşterii competitivităţii companiilor româneşti, iar pe de altă parte datorită aderarării României la UE. Interesele Uniunii Europene legate de ţările non-membre din vecinătate ar putea conduce la încheierea unui acord de liber schimb în această zonă până în anul 2010. Totodată, alte acorduri ale UE cu state, în principal, din America Latină sau interesele regionale ale ţării noastre vor constitui, cu siguranţă, posibilităţi de extindere ale companiilor autohtone, adaugă Winkler.
În plus, investiţiile străine directe, estimate la peste opt miliarde de euro în anul curent, au condus la îmbunătăţirea capacităţii de producţie internă şi, implicit, la sporirea competitivităţii firmelor autohtone. Mai mult, ministrul delegat pentru comerţ spune că se aşteaptă ca, şi în următorii ani, investiţiile străine să se menţină la un nivel ridicat, depăşind chiar vârful de opt miliarde de euro din acest an. În schimb, Ionuţ Dumitru consideră că este puţin probabil să mai vedem valori atât de ridicate.
"Un nivel de cinci miliarde de euro al investiţiilor străine mi se pare fezabil", adaugă analistul-şef al Raiffeisen. Totuşi, nu toţi aceşti bani vor finanţa deschideri de noi fabrici. Astfel, metodologia impusă de Fondul Monetar Internaţional presupune ca, în calcularea investiţiilor străine directe, să fie incluse şi profitul reinvestit sau creditele obţinute de la băncile din România de la instituţiile-mamă, explică Dumitru. "De aceea cred că un nivel de cinci miliarde de euro este fezabil". Totuşi, un fapt este cert: economia românească câştigă în competitivitate, cu perspective favorabile pentru următorii anii.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite