Doi angajaţi ai unei bănci, concediaţi pentru că au ajutat un bărbat cu 20 de dolari în Ajunul Crăciunului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi angajaţi ai unei bănci au fost concediaţi pentru că au decis să ajute un bărbat aflat în impas chiar în Ajunul Crăciunului, scrie nbcnews.com.

Potrivit publicaţiei, este vorba despre doi angajaţi ai unei băncii din Oregon care au fost concediaţi după ce unul dintre ei a oferit 20 de dolari unui client care nu îşi putea accesa fondurile bancare.

După ce banca a fost aspru criticată în spaţiul public, reprezentanţii şi-au cerut scuze şi i-au reangajat pe cei doi funcţionari, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al băncii.

Toată povestea a început în Ajunul Crăciunului, când un bărbat a mers la o filială a băncii NBC KGW din Portland pentru a încasa un cec primit de la noul său loc de muncă. Banca a început verificările pentru a confirma sursa banilor, dar bărbatul a fost nevoit să aştepte multe ore, deşi i se spusese că situaţia sa va fi remediată imediat.

La un moment dat, după ce angajaţii băncii i-au spus că este posibil ca verificările să dureze şi mai mult, bărbatul a decis să plece, sperând că până va ajunge la benzinărie să-şi alimenteze maşina cât să-i ajungă până acasa, i se vor debloca fondurile.

La benzinărie a aflat însă că banii săi sunt în continuare blocaţi, aşa că a sunat din nou la call-centerul băncii. Un supervizor a hotărât să apeleze la un fond de asistenţă al băncii, de unde a scos 20 de dolar, apoi i-a dat permisiunea angajatului din call center să meargă la benzinărie şi să îi dea clientului banii de care avea nevoie. 

„Ne-am gândit că e Ajunul Crăciunului şi că am putea face măcar atâta lucru pentru omul acesta, să-l ajutăm să ajungă acasă. Nu a fost o decizie bună de afaceri, ci una emoţională“, a declarat supervizorul. 

În urma acestui incident cei doi angajaţi ai băncii au fost concediaţi de un manager regional. Un purtător de cuvânt al băncii a declarat pentru NBC că angajaţii au încălcat o regulă a băncii care le interzice să părăsească locul de muncă pentru a se întâlni cu clienţi. În urma valului de reacţii stârnite de decizia băncii, cei doi au fost reangajaţi. 

„Recenta noastră decizie nu reflectă identitatea companiei noastre. Am dezamăgit aşteptările şi ne cerem scuze, CEO-ul nostru a stat personal de vorbă cu ambii angajaţi şi le-a cerut să se întoarcă în companie“, se arată în comunicatul băncii. 

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite