Directorul general al operatorului telecom OTE, chemat în justiţie pentru abuz de autoritate
0Directorul general al operatorului telecom elen OTE, Panagis Vourloumis, a fost chemat în faţa justiţiei de autorităţile elene, ca urmare a unei anchete din 2005, fiind acuzat de abuz de autoritate în cazul unor contracte supraevaluate, de 54 mld euro, încheiate cu grupurile Siemens şi Intracom.
Decizia aducerii lui Vourloumis în faţa justiţiei este rezultatul unei
investigaţii demarate în 2005 în urma unor anchete de presă. Acuzaţiile
autorităţilor se referă la contracte de achiziţii de materiale încheiate
între 2003 şi 2006, perioadă în care grupul deţinea capital mixt, de
stat şi privat, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de AFP.
Conducerea OTE şi relaţiile grupului cu furnizorii au fost criticate
frecvent în ultimii ani şi fac obiectul unor anchete parlamentare şi
judiciare, în condiţiile în care există supiciuni că mai mulţi
politicieni eleni au primit mită de la Siemens.
"Directorii OTE care au luat decizia pusă în discuţie de justiţie au
acţionat exclusiv în interesul companiei. Afacerea vizează contracte
pentru întreţinerea reţelelor încheiate înaintea venirii actualei
conduceri, în 2004", se arată într-un comunicat al operatorului telecom.
Vourloumis va fi judecat împreună cu un fost director al OTE, Georges
Ioannidis.
OTE are operațiuni și în România
OTE, considerat cel mai mare operator de telecomunicaţii din Europa de
Sud-Est, este controlat în proporţie de 30% de către grupul german
Deutsche Telekom. Statul elen deţine 20% din capitalul companiei.
Operatorul telecom controlează în România companiile Romtelecom, Cosmote
România şi Germanos. Intracom este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii
IT&C din sud-estul Europei.























































