Deputaţii au avizat legea ciupercilor
0Deputaţii din Comisia pentru agricultură au avizat favorabil, ieri, legea ciupercilor, iniţiată de şase parlamentari aparţinând UDMR şi PSD. Iniţiativa vizează controlul organizat al
Deputaţii din Comisia pentru agricultură au avizat favorabil, ieri, legea ciupercilor, iniţiată de şase parlamentari aparţinând UDMR şi PSD. Iniţiativa vizează controlul organizat al ciupercilor pentru a preveni accidentele cu otrăviri. Potrivit deputatului UDMR Attila Kelemen, după modelul european, în fiecare piaţă trebuie să existe specialişti care să examineze ciupercile şi să le selecţioneze pe cele otrăvitoare. Iniţiatorii au precizat, în expunerea de motive, că în Europa de Vest cultivarea ciupercilor pentru consum, depozitarea, transportul şi prelucrarea ciupercilor se realizează conform unor reglementări specifice, în timp ce, în România, se fac fără nici o regulă, punându-se în pericol viaţa consumatorului.























































