De la 1 iulie vor intra in vigoare noile tipizate cu regim special
0Imprimeria Nationala va incepe, de la 1 februarie, un program de informare gratuita a tuturor agentilor economici cu privire la actul normativ si toti pasii care trebuie urmati pentru modalitatea de
Imprimeria Nationala va incepe, de la 1 februarie, un program de informare gratuita a tuturor agentilor economici cu privire la actul normativ si toti pasii care trebuie urmati pentru modalitatea de comanda si aprovizionare cu tipizate speciale, a declarat Dan Docan, directorul companiei. In cadrul unui seminar, acesta a prezentat specimene ale facturilor personalizate si securizate care vor fi folosite de la 1 iulie. "Nu vom mai vedea vanzatori cu teancuri de facturi si chitante la colt de strada. Fiecare document special va fi imprimat pe hartie speciala, cu numele firmei si datele acesteia de identificare: numarul de inmatriculare la Registrul comertului, codul unic de inregistrare, atributul fiscal, sediul social, contul bancar si capitalul social. Practic vor fi imposibil de falsificat, pe cand pana in prezent oricine isi putea confectiona o stampila de firma pe care o utiliza in scopuri nelegale", a declarat Docan. El a precizat ca noile facturi vor costa mai putin decat in prezent si vor putea fi achizitionate din mai multe locuri. "Va exista si o linie telefonica gratuita pentru informatii si vom face cursuri de pregatire pentru cei care sunt implicati in tiparirea si distributia acestor documente", a mai spus Dan Docan.