Daimler îşi începe producţia de cutii de viteze la fabrica din Sebeş cu un număr de 500 de angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de construcţie a fabricii au început în 2014 FOTO: AP
Lucrările de construcţie a fabricii au început în 2014 FOTO: AP

Grupul german Daimler îşi ianugurează, în luna aprilie, noua fabrică de la Sebeş, din judeţul Alba, unde va produce cutii de viteze de ultimă generaţie pentru automobilele Mercedes-Benz. Proiectul a costat 300 de milioane de euro şi implică angajarea a unui număr de peste 500 de persoane.

Inaugurarea va avea loc la 4 aprilie, iar fabrica va produce cutii de viteză 9G Tronic, informează Mediafax.

„Ceremonia va marca începutul unei noi etape a proiectului de 300 de milioane de euro derulate de concernul Daimler în România, pentru extinderea producţiei de cutii automate de ultimă generaţie destinate automobilelor Mercedes, proiect ce a generat, până în acest moment, peste 500 de noi locuri de muncă“, arată filiale Daimler Star Transmission şi Star Assembly, într-un anunţ.

Lucrările de construcţie a fabricii au început în 2014.

Star Transmission, filiala concernului german Daimler în România, a fost înfiinţată în anul 2001 prin deschiderea unei unităţi de producţie la Cugir care produce roţi dinţate, axe şi componente prelucrate pentru motoare, cutii de viteză şi sisteme de direcţie. Ulterior, în 2013 a fost deschisă o altă unitate de producţie la Sebeş care produce cutii de viteză automate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite