Cum poţi plăti în rate datoriile la ANAF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anumite condiţii, contribuabilii care au datorii la Fisc îşi pot plăti în rate obligaţiile fiscale, atât cele principale, cât şi cele accesorii, precum dobânzi sau penalităţi. Procedura de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale este prevăzută în Codul de procedură fiscală.

Când spunem obligaţii fiscale ne putem referi la amenzile de orice fel administrate de organul fiscal. De asemenea, la categoria obligaţii fiscale intră şi creanţele bugetare stabilite de alte organe faţă de ANAF (impozite, taxe, contribuţii), inclusiv creanţele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.

Cei care vor să facă o eşalonare a datoriilor trebuie să respecte un grafic de rambursare şi să nu întârzie cu plata ratelor. În sens contrar, vor plăti penalităţi. De asemenea, eşalonarea poate fi modificată, astfel încât să fie incluse alte obligaţii fiscale, atâta timp cât se oferă garanţii corespunzătoare.

Eşalonarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani, iar amânarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 6 luni, dar care nu poate depăşi data de 20 decembrie a anului fiscal în care se acordă. Pentru debitorii care nu constituie niciun fel de garanţie, eşalonarea se acordă pe cel mult 6 luni.

Eşalonarea la plată nu se acordă nici pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice şi 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.

Ce condiţii trebuie îndeplinite

Pentru acordarea unei eşalonări la plată, datornicul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii. În primul rând, să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eşalonare la plată. Fiscul va aprecia cine se află în această situaţie. În al doilea rând, să aibă constituită o garanţie.

Garanţiile trebuie să acopere sumele eşalonate la plată, dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele eşalonate la plată, în funcţie de perioada de eşalonare la plată, astfel:

a) pentru eşalonări de la 13 la 24 de luni, procentul este de 4%;

b) pentru eşalonări de la 25 la 36 de luni, procentul este de 8%;

c) pentru eşalonări de la 37 la 48 de luni, procentul este de 12%;

d) pentru eşalonări de peste 49 de luni, procentul este de 16%.

Mai mult, datornicul trebuie să nu se afle în procedura insolvenţei sau în dizolvare şi trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale sau Fiscul trebuie să îi fi stabilit, prin decizie, obligaţiile fiscale.

Datornicul care doreşte o eşalonare la plată trebuie să depună o cerere de acordare a eşalonării la registratura organului fiscal competent sau să o transmită prin poştă cu confirmare de primire. Această cere se soluţionează de organul fiscal, în termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii. Găsiţi AICI care este conţinutul cererii.

El poate şi să renunţe la eşalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunţare.

Sancţiuni pentru nerespectarea plăţilor

În cazul în care datornicul întârzie cu plata ratelor, i se vor aplica dobânzi şi penalităţi. Nivelul dobânzii este de 0,015% din rată pentru fiecare zi de întârziere. Nivelul penalităţii este de 5% din suma rămasă neplătită din rata de eşalonare, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, după caz. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite