Cum i-a minţit statul pe contribuabili că vor primi bonificaţii dacă-şi plătesc integral contribuţiile

0
0
Eugen Teodorovici Viorica Dăncilă FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Promisiunile ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi ale premierului Viorica Dăncilă, legate de acordarea bonificaţiei pentru plata integrală a dărilor către stat, respectiv impozitul pe venit şi contribuţiile la sănătate şi pensii, s-au dovedit un fiasco total.

Deocamdată nu se va acorda niciun fel de bonificaţie, după cum reiese din răspunsurile date de Fisc contribuabililor, în ultima sesiune de îndrumare şi asistenţă contribuabili, care a avut loc la 20 martie a.c.

Potrivit acestora, bonificaţiile nu se pot acorda pentru că nu sunt prevăzute în legea bugetului de stat pe 2019.

Redăm integral înrebările contribuabililor (inclusiv numărul fiecăreia) şi răspunsurile primite de la Fisc:

6. Cum se obţine bonificaţia de 5% pentru depunerea on-line a declaraţiei unice pe anul 2018?

10. Dacă s-a depus declaraţia şi pentru anul 2019, s-au calculat bonificaţii pentru obligaţiile de plată, se depune declaraţia rectificativă? Dacă se depune, ce subsecţiuni se completează?

26. Nici în ultima versiune a declaraţiei unice din 13.03.2019 NU apare bonificaţia pentru plata integrala CASS aferent anului 2019 în formularul PDF completat. Cum se procedează dacă vrem sa plătim şi să beneficiem de bonificaţie? Cât este de fapt bonificaţia pentru plata integrală a CASS aferent estimării pentru 2019?

30. Ce facem dacă am depus declaraţia unică pentru estimarea venitului în 2019, fără bonificaţie (pentru că nu era aprobat bugetul încă), iar în bugetul aprobat va fi prevazută o bonificaţie? Depunem rectificativă, ca să includem şi bonificaţia, sau plătim 95% din sumă?

Ce bonificaţii promitea Guvernul

Sistemul de bonificaţii pentru plata integral a contribuţiilor prevedea un bonus de 5%.

 “Pentru depunerea Declaraţiei unice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă şi plata integrală a obligaţiilor fiscale până la data de 31 iulie 2019, inclusiv, se va acorda o bonificaţie de 5%”, spunea Teodorovici chiar în ziua când prelungea termenul de depunere din martie în iulie, scrie economica.net.

La 12 martie, premierul Viorica Dăncilă anunţa că termenul limită până la care trebuie depusă Declaraţia Unică a fost prelungit până la data de 31 iulie.

„Am prelungit acest termen de la 15 martie 2019, cum era iniţial, la 31 iulie 2019. Toţi cei care îşi plătesc obligaţiile până la sfârşitul lunii iulie vor beneficia de o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit şi din contribuţiile sociale datorate pentru anul trecut. Declaraţia Unică poate fi depusă online prin Spaţiul Privat Virtual (SPV) şi prin portalul e-guvernare”, a declarat premierul.

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite