Cum explică CNAIR intenția de închidere a conturilor la banca austriacă BCR

0
Publicat:

Votul negativ dat de Austria aderării României la Schengen în urmă cu mai bine de o săptămână produce în continuare efecte. Cel puțin la nivel declarativ.

CNAIR va transfera, treptat, conturile de la BCR la CEC Bank
CNAIR va transfera, treptat, conturile de la BCR la CEC Bank

După ce ministrul Sorin Grindeanu a anunțat că CNAIR și alte companii de stat își vor închide conturile la băncile austriece, inițiativă anunțată și de reprezentanți ai unor companii private și chiar persoane fizice, BCR – a cărei bancă-mamă este Erste din Austria – a asigurat clienții, printr-un mesaj scris în aplicația sa, că face lobby pentru România și că a avut deja patru întâlniri cu oficiali austrieci.

Afirmația a fost reiterată și de Ionuț Stanimir, CEO al BCR, într-un interviu acordat unei Radioeuropaliberă.ro „Noi înțelegem emoția aceasta. Din prima clipă când am aflat vestea, am dat toate telefoanele care se puteau da și personal am vorbit cu ambasadoarea Austriei la București. I-am spus «dezamăgirea va fi foarte mare, România are nevoie de această accedere în spațiul Schengen, probabil că este un moment care contează foarte mult pentru România, gândiți-vă foarte bine la deciziile pe care le veți lua»”, a declarat Stanimir, precizând că CEO-ul Erste Bank „este la a patra întâlnire cu cancelarul austriac”.

Acesta vorbește despre lobby-ul pe care acționarii companiilor din România și investitorii trebuie să îl facă în Austria în privința intrării României în spațiul Schengen: „Este nevoie de diplomație, trebuie să construim, nu să dărâmăm. În momentul acesta, noi nu știm dacă avem o cărămidă de construcție în mână sau cade tencuiala pe noi”.

CNAIR își va muta conturile

Întrebat câte persoane fizice sau juridice au închis conturile la BCR, acesta a spus că doar 12, respectiv 11 persoane fizice și o companie.

În ce privește anunțul ministrului Transporturilor, Sorin Grideanu, potrivit căruia CNAIR și mai multe companii de stat subordonate ministerului își vor închide conturile la băncile cu capital austriac, Stanimir a spus că „acelea au fost niște declarații”.

Relațiile comerciale cu entitățile de stat, mai ales unde există o mulțime de proceduri administrative prin care s-au contractat diverși piloni ai relației comerciale, sunt foarte complexe. La bancă, mai ales într-un contract complex, nu poți să refinanțezi 100 de milioane de euro intrând și ieșind pe ușă”, a spus el, referindu-se la eventualele împrumuturi pe care companiile de stat le-au contractat de la BCR.

“E o măsură de siguranță”

Contactați de “Adevărul”, reprezentanții CNAIR au infirmat existanța unor împrumuturi la BCR, menționând, prin purtătorul de cuvânt al instituției, Alin Șerbănescu, că și dacă ar fi avut nu ar fi fost un impediment pentru a-și muta conturile de la această bancă, motivând că “împrumuturile pot fi refinanțate la o altă bancă și oricum conturile nu pot fi condiționate de plata împrumuturilor”.

Reprezentantul Companiei a explicat că, potrivit unei decizii a CJUE, banca nu ii poate impune clientului, când îi acordă un credit, să-și mute toate veniturile salariale în conturi deschise la ea”. „Vorbim de Directiva 2007/64 care menționează la punctul 4 că «pentru a facilita mobilitatea clienților, consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia un contract‑cadru după o perioadă de un an, fără a suporta costuri»”, a spus oficialul CNAIR.

În sprijinul afirmațiilor sale, acesta a spus că „există o decizie a CJUE care zice că Banca nu îi poate impune clientului, când îi acordă un credit, să-și mute toate veniturile salariale în conturi deschise la ea”. „Vorbim de Directiva 2007/64 care menționează la punctul 4 că «pentru a facilita mobilitatea clienților, consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia un contract‑cadru după o perioadă de un an, fără a suporta costuri»”, a spus oficialul CNAIR.

Articolul 45 din această directivă, intitulat „Rezilierea”, prevede la alineatele (1) și (2 că. „Utilizatorul serviciilor de plată poate rezilia contractul‑cadru oricând dacă părțile nu au convenit o perioadă de notificare. O astfel de perioadă nu poate depăși o lună. Rezilierea unui contract‑cadru încheiat pe o durată determinată mai mare de 12 luni sau pe o durată nedeterminată nu implică niciun fel de penalități pentru utilizatorul serviciilor de plată după expirarea a 12 luni. În toate celelalte cazuri, penalitățile pentru rezilierea contractului trebuie să fie adecvate și în acord cu costurile”.

CEC Bank trebuie să își calibreze activitatea pentru fluxurile de bani de la CNAIR

Cât despre procedura efectivă, șeful CNAIR susține că operaționalizarea conturilor la o bancă românească va dura aproximativ o lună.

„Deocamdată nu mai efectuăm operațiuni prin BCR. După aceea mutăm conturile la CEC. Dar după ce își calibrează CEC activitatea în funcție de fluxurile noastre. Și tot asa. În etape, pentru toate operațiunile financiare. Pentru că decizia noastră este una managerială, nu emoțională. Ne îndreptăm spre băncile care sunt cele mai sigure și oferă în același timp cele mai bune servicii pentru noi”, a explicat Șerbănescu.

Avem foarte multe conturi colectoare, în care noi încasăm rovinieta, taxa de pod și restul veniturilor. Eu estimez că va dura o lună să operaționalizăm conturile la o bancă românească de stat. Am primit condiții echivalente iar altele sunt mai avantajoase”, a declarat șeful CNAIR Cristian Pistol, pentru Mainnews.ro.

Oficialul a menționat că decizia a fost luată ca măsură de siguranță.

Ideea este că nu vrem să avem relații cu o singură bancă. Mai ales că declarațiile cancelarului lor (n.r. – Karl Nehammer) ne-au ridicat semne de întrebare. Atâta vreme cât ai o problemă socială, pot apărea repercusiuni și în domeniul financiar”, a explicat directorul CNAIR.

Erste: Este păcat că Austria și-a folosit astfel dreptul de veto

În urmă cu câteva zile, Andreas Treichl, Președintele Consiliului de Supraveghere al Fundației Erste și un constant ambasador al României în Europa, a declarat într-un interviu acordat publicației Austriece Die Presse că sprijină aderarea României la spațiul Schengen.

„Este păcat că Austria își folosește dreptul de veto în UE într-o astfel de situație. Veto-ul este o slăbiciune instituțională a Uniunii Europeană și trebuie evitat pe cât de mult posibil. Mă întristează faptul că am folosit acest instrument ca să blocăm accesul României în spațiul Schengen. Încercarea de a convinge UE să preia gestionarea problemei pan-europene a azilului și a migrației nu se poate realiza prin utilizarea dreptului de veto”, a spus Treichl.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite