Criza pune la încercare fostul spaţiu sovietic
0Criza este un fel de moment al adevărului pentru ţările din CSI, care verifică trăinicia acestei organizaţii.
Actuala criză economică va determina tendinţe centrifuge printre membrii Comunităţii Statelor Independente (CSI), deoarece aceştia nu au reuşit să elaboreze un plan de acţiune comun, în timp ce numărul de conflicte interstatale este în creştere . „Criza este un fel de moment al adevărului pentru ţările din CSI, care verifică trăinicia acestei organizaţii“, consideră directorul Departamentului de analiză strategică al companiei FBK, Igor Nikolaev, subliniind dependenţa directă dintre un Centru (în acest caz concret este vorba de Rusia) puternic sau slab şi performanţele întregii organizaţii.
Mai mult decât atât, în ultimul timp creşte numărul conflictelor dintre ţările care fac parte din CSI. Sunt bine cunoscute problemele dintre Rusia şi Ucraina pe marginea tranzitului de gaz. Accidentul la sistemul turkmen de transport al gazului a constituit cauza conflictului dintre Rusia şi Turkmenistan. Există probleme şi în relaţiile dintre Rusia şi Azerbaidjan. De asemenea, recentul „conflict al laptelui“ dintre Moscova şi Minsk a mai creat o fisură în Comunitatea Statelor Independente. Prin urmare, dat fiind un asemenea bagaj de conflicte, pe care criza le amplifică, perspectivele CSI nu par tocmai luminoase. (…)
În afară de aceasta, în ţările din CSI există un grad de pregătire diferit în ceea ce priveşte capacitatea de a contracara criza. Cel mai clar program a fost elaborat de guvernul kazah, care a iniţiat primele măsuri anticriză încă din luna octombrie a anului trecut. În opinia lui Igor Nikolaev, nici programul anticriză al Armeniei nu este unul rău şi stabileşte foarte clar priorităţile: infrastructura, investitorii mici şi mijlocii. În Rusia, programul de măsuri anticriză a fost dat publicităţii la 19 iunie anul curent şi se remarcă prin accentul pus pe onorarea obligaţiilor sociale faţă de cetăţeni.
Dezvoltării concurenţei şi diminuării presiunilor administrative asupra businessului li se acordă o importanţă mai mică. Cea mai proastă situaţie se înregistrează în Ucraina, al cărei guvern nici nu a reuşit să aprobe un program anticriză, în timp ce parametrii economici ai ţării scad în mod vertiginos. În ciuda impedimentelor, aceste state componente ale fostei URSS încearcă să-şi unească eforturile pentru a adopta planuri anticriză comune, fie pe bază bilaterală, fie în cadrul unor alte uniuni.























































