Criza bancară din SUA. Miliardarul Warren Buffett spune că șefii ar trebui să fie „pedepsiți”
0Investitorul miliardar consideră că directorii sunt cei care ar „ar trebui să sufere” atunci când băncile pe care le conduc intră în probleme.
Economia americană se confruntă cu cea mai gravă serie de falimente bancare, de la prăbușirea financiară din 2008. În acest context, investitorul miliardar, Warren Buffett, este de părere că directorii care au condus sistemul bancar american în criză sunt cei care ar trebui să fie trași la răspundere și pedepsiți.
Proprietarul firmei de investiții Berkshire Hathaway a adăugat inclusiv că se teme de majoritatea acțiunilor bancare din cauza „stimulentelor stricate”, potrivit The Guardian.
Comentariile făcute de Buffett, în vârstă de 92 de ani, care este cunoscut de investitori drept „Oracolul din Omaha”, vin la o săptămână după prăbușirea First Republic Bank, cea mai mare bancă din SUA, care a eșuat de la criza financiară din 2008.
Vorbind la adunarea anuală a acționarilor din Berkshire, Buffett a criticat modul în care politicienii, autoritățile de reglementare și presa au gestionat eșecurile recente ale Silicon Valley Bank, Signature Bank și First Republic Bank, spunând că mesajele lor „foarte slabe” i-au speriat inutil pe deponenți.
El a spus că „CEO-ul și directorii ar trebui să sufere” atunci când băncile pe care le conduc intră în probleme. În caz contrar, „învață lecția că, dacă conduci o bancă și o dai peste cap, ești încă un tip bogat, lumea continuă… Nu este o lecție bună pentru oamenii care dețin economia în mâinile lor.”
Buffett a spus că este încă precaut în ceea ce privește deținerea de acțiuni bancare și și-a redus recent expunerea la acest sector, cu excepția Bank of America, pe care o laudă.
„Stimulentele din reglementarea bancară sunt atât de încurcate și atât de mulți oameni au interes să le facă încurcate... este total nebunesc. Trebuie să ai o pedeapsă pentru cei care fac un lucru greșit”, a spus el.
Buffet a continuat cu exemplul First Republic Bank.
„Dacă te uiți la First Republic, poți vedea că oferă credite ipotecare garantate neguvernamentale la rate fixe pentru sume uriașe – aceasta este o ofertă nebunească, în avantajul băncii. A fost la vedere și toți am ignorat-o până când a explodat”, a adăugat investitorul
Charlie Munger, vicepreședintele Berkshire Hathaway și mâna dreaptă a lui Buffett, și-a exprimat, de asemenea, îngrijorările, ca un ecou.
„Nu cred că a avea o grămadă de bancheri, care încearcă cu toții să se îmbogățească, duce la lucruri bune. Cred că bancherii ar trebui să fie mai degrabă ca un inginer, evitând necazurile decât să încerce să se îmbogățească... Este o contradicție de valori”, a transmis acesta.
O revizuire recentă de către Rezerva Federală a SUA a eșecului SVB a învinuit schimbările de reglementare făcute în timpul președinției lui Donald Trump, pentru că au contribuit la prăbușirea creditorului axat pe tehnologie. Legislația din 2018 a redus multe dintre verificările și controalele privind împrumuturile de către băncile mai mici.
Autoritățile de supraveghere nu au identificat gravitatea riscurilor, a constatat primul raport oficial asupra crizei, dar adoptă și „o abordare de supraveghere mai puțin asertivă” din cauza modificărilor legislative.
Buffett a criticat, de asemenea, comunicarea guvernului cu publicul cu privire la siguranța banilor lor, despre care a spus că îi lasă pe oameni confuzi.