Coreea de Sud va investiga Apple şi Google pentru nerespectarea legii privind microplăţile

0
0
Apple şi Google, vizate de o anchetă în Coreea de Nord FOTO Shutterstock
Apple şi Google, vizate de o anchetă în Coreea de Nord FOTO Shutterstock

Google şi Apple vor fi vizate de o investigaţie oficială în Coreea de Sud pentru nerespectarea noii legi privind microplăţile.

În urmă cu câteva luni, Coreea de Sud a adoptat o lege care obligă marile magazine de aplicaţii, precum App Store şi Play Store, să permită dezvoltatorilor, printre altele, să folosească servicii terţe pentru plăţi.

Vizate direct de noua lege, Google şi Apple au pus în aplicare unele prevederi, însă, sub propria interpretare, cu reguli menite să avantajeze în continuare propriile sisteme de plăţi.

Google, de exemplu, nu permite aplicaţiilor să ofere un link către un site pe care să se poată face plăţile şi a blocat deja pe acest motiv una dintre cele mai populare aplicaţii de comunicare din Coreea de Sud, KakaoTalk.

Apple îngreunează intenţionat sarcina dezvoltatorilor, cerându-le să dezvolte o versiune separată a aplicaţiei pentru Coree de Sud, dacă doresc să apeleze la alt sistem de plată, ceea ce necesită mai mult timp şi resurse din partea investitorilor.

În plus, giganţii americani opresc comision şi din plăţile făcute cu alte sisteme, aplicând în acest caz o reducere de numai 4%, ceea ce lasă companiilor concurente o marjă foarte mică de manevră pentru a veni cu un preţ competitiv şi a nu fi mai scumpe decât serviciile furnizate de Apple şi Google.

În aceste condiţii, Korea Communications Commission, autoritatea coreeană pentru pieţe, va începe pe 16 august o investigaţie care vizează Apple, Google şi SK Group. Autorităţile spun că au urmărit şi până acum activitatea celor trei şi au motive să creadă că aceştia nu respectă legea.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Ruşii vor să racordeze centrala nucleară de la Zaporojie la reţeaua electrică din Crimeea ocupată

La centru - aliaţi, în ţară - adversari. Harta conflictelor PNL-PSD la nivel naţional

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite