Consilierul lui Iohannis: Creşterea datoriei publice din guvernările PSD înseamnă noi taxe şi impozite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial pe probleme economice. FOTO Mediafax
Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial pe probleme economice. FOTO Mediafax

Găurile din buget, finanţate lunar cu împrumuturi medii de câte 2,4 miliarde de lei luate în ultimii 3 ani de guvernele PSD, se vor anihila mai devreme sau mai târziu prin impunerea de noi taxe şi impozite, susţine consilierul prezidenţial pe probleme economice Cosmin Marinescu.

Cosmin Marinescu a declarat, într-un interviu acordat Hotnews, că „sub guvernarea PSD, România a ajuns singura ţară din Uniune în care deficitele se adâncesc, în ciuda faptului că economia traversează, la nivel global, o perioadă de expansiune”. 

„Deficitul bugetar este estimat la 4,4% din PIB iar deficitul de cont curent este preconizat că va depăşi 5% din PIB în 2019, pe trendul încă inerţial al politicilor pro-ciclice, bazate pe consum. Tocmai de aceea este esenţială reorientarea politicilor economice dinspre susţinerea consumului către investiţii.

Deşi creşterea economică pare încă puternică, prin dinamica prognozată pentru 2019 la 4% sau sub 4% din PIB, pierderea de viteză este semnificativă, dacă ne raportăm la creşterea record de 7% de acum 2 ani. De unde rezultă că “petrecerea” nu a durat prea mult, aşa cum anticipam la începutul guvernării PSD”, a declarat Marinescu.

Potrivit acestuia, este mai mult decât evident că „economia trebuie să se pregătească pentru etapa ajustărilor calitative, situaţie în care competitivitatea va cântări tot mai puternic”.

„Este esenţial să se înţeleagă faptul că deficitele bugetare înseamnă creşterea datoriei publice. Mai devreme sau mai târziu, înseamnă noi taxe şi impozite. 

Pe orice economist cu minime pretenţii ar fi trebuit să surprindă, în raport cu agenda economică a PSD, absenţa oricăror preocupări în materie de reforme structurale, investiţii majore sau de îmbunătăţire a colectării veniturilor şi a absorbţiei fondurilor europene. 

Degeaba insistă unii pe ideea că PSD nu a crescut ponderea în PIB a datoriei publice, ci dimpotrivă. Haideţi să ne uităm la creşterea nominală a datoriei publice. În condiţii de recesiune, când PIB-ul scade, datoria publică rămâne, iar ponderea acesteia în PIB explodează. În condiţiile ultimei crize, ponderea în PIB a datoriei publice s-a triplat. În cei aproape 3 ani de guvernare ai PSD, până în octombrie 2019 datoria publică a crescut cu aproape 28%, de la 285,5 miliarde lei la 364,9 miliarde lei. 

Deci, în mai puţin de 3 ani de guvernare, PSD a îndatorat România cu aproape 80 miliarde lei, deci cu aproape 2,4 miliarde lei pentru fiecare lună de guvernare, fără a construi vreun spital sau vreo autostradă. Asta da performanţă, în ghilimele fie spus! Politicile PSD care au generat asemenea derapaje pot fi numite oricum, numai responsabile şi sustenabile nu”, a mai spus Marinescu.
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite