Consilierul guvernatorului BNR îl contrazice pe ministrul Voinea: Nu sunt date să indice pericolul deflaţiei. Creşti impozitele când vrei să stopezi economia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, susţine că singura soluţie fiscală eficientă pentru contracararea unui eventual fenomen deflaţionist ar fi creşterea defcitului bugetar FOTO Adevărul
Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, susţine că singura soluţie fiscală eficientă pentru contracararea unui eventual fenomen deflaţionist ar fi creşterea defcitului bugetar FOTO Adevărul

Deflaţia ar putea fi combătută fiscal doar prin lărgirea deficitelor, şi nu prin majorări de taxe, care afectează atât cererea, cât şi oferta, afirmă Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, arătând că nu există pericolul deflaţiei, iar bugetul este doar expresia echilibrului politic.

„Nu sunt la acest moment date care să-mi permită să afirm că există pericolul deflaţiei (...) Seria anticipaţiilor este mult mai stabilă. Dacă ne uităm pe grafice, anticipaţiile se schimbă greu, chiar dacă avem volatilităţi mari care se manifestă în inflaţie. Astfel, dacă inflaţia se va duce sub 1% în prima parte a anului viitor, anticipaţiile nu se vor duce şi ulterior vor trage inflaţia în sus“, a spus Croitoru la seminarul EU-Cofile organizat de Alpha Bank, BNR şi ARB, potrivit Mediafax.

El a răspuns la o întrebare „teoretică“ privind posibilitatea contracarării deflaţiei prin mijloace fiscale.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat recent că majorarea accizei la carburanţi a fost o măsură pentru evitarea deflaţiei, al cărei pericol este mai mare decât cel al unei uşoare creşteri a inflaţiei întrucât din deflaţie nu se iese, generând şomaj şi recesiune.

În opinia oficialului BNR, singura soluţie fiscală eficientă pentru contracararea unui eventual fenomen deflaţionist ar fi creşterea defcitului bugetar, care indică populaţiei şi companiilor nevoia de inflaţie a statului şi ancorează anticipaţiile în acest sens.

„În finanţele publice, principala problemă rămâne în continuarea cheltuirea ineficientă. Efortul corect de reformă va fi tot continuarea preocupărilor de îmbunătăţire a cheltuirii fondurilor publice. Ca să cresc taxele pentru a avea cheltuieli ineficiente nu este corect. Şi asta s-a făcut permanent în România, cu două excepţii. În 2010-2011 cheltuielile cu transferurile au crescut mai încet decât cele de capital“, a explicat Croitoru.

El a arătat că majorarea impozitelor în general nu stimulează producţia, întrucât impozitarea ajunge la consumatori, care îşi vor restrânge cheltuielile, şi acest lucru se reflectă în final în rata de ocupare a forţei de muncă.

„Creşti impozitele când vrei să stopezi creşterea economică. Dar dacă nu sunt fonduri cheltuite eficient şi mai creşti şi taxele ... Dar un buget este rezultatul unui echilibru politic, şi degeaba vorbim noi acum pentru că ăsta este echilibrul politic. Nu se putea altfel. Dacă aveam alt echilibru politic, aveam alt buget“, a afirmat oficialul BNR.

Guvernul a decis în urma negocierilor cu FMI şi CE majorarea accizelor pe carburanţi cu 7 cenţi pe litru începând de anul viitor şi indexarea tuturor accizelor în funcţie de inflaţie, introducerea costrucţiilor speciale în baza de impozitare, creşterea taxelor pe proprietate pentru persoane fizice la discreţia autorităţilor locale şi majorarea redevenţelor pe resurse minerale (altele decât petrolul şi gazele).

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va returna Parlamentului proiectul bugetului de stat pe 2014 dacă nu se va renunţa la creşterea accizei la combustil, propusă de Guvern.

Şeful statului a opinat că această creştere a accizei va avea impact asupra întregii economii, precizând că tot ce se va da înapoi la pensii şi salarii, va fi "înghiţit" de creşterile de preţuri.


Citeşte şi:

Benzina şi motorina se scumpesc din cauza dublei accizări. Ce scumpiri mai aduce acordul negociat cu FMICreşterea accizelor şi taxarea construcţiilor speciale vor genera costuri pe care producătorii, comercianţii şi transportatorii le vor transfera la consumatorii finali – cetăţenii de rând.

Guvernul se aşteaptă ca preţul benzinei şi al motorinei să crească cu 30-40 de bani pe litru în urma introducerii noilor accizeModificările care vor fi operate de Guvern începând cu anul viitor în cazul accizelor aplicate carburanţilor vor genera o scumpire a benzinei şi motorinei cu 30-40 bani pe litru, în funcţie de produs, a declarat Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor. În prezent, preţul sortimentelor de benzină cele mai vândute variază între 5,5-5,9 lei/litru.

DOCUMENT Cât se aşteaptă Guvernul să încaseze anul viitor la bugetul de stat din majorarea salariului minim, din accize şi din noile taxeVeniturile bugetului consolidat vor însuma anul viitor tot 32,9% din Produsul Intern Brut, dar un PIB calculat în creştere de la 625,6 miliarde lei la 658,6 miliarde lei. Cheltuielile se vor ridica la 35,1% din PIB. Cursul mediu de schimb luat în calcul este 4,45 lei/euro.

Liviu Dragnea: „Va fi o autostradă Sibiu-Braşov-Bacău şi una Sibiu-Piteşti. Prima va fi, poate, Sibiu-Braşov”

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, la emisiunea „După 20 de ani” de la ProTV, răspunzând unei întrebări, că va exista atât o autostradă Sibiu-Braşov-Bacău, cât şi una între Sibiu şi Piteşti, menţionând că este posibil, în opinia sa, ca cea dintre Sibiu şi Braşov să fie construită prima.

Dan Şova: „Pentru gropile de pe drumurile naţionale avem nevoie de 4 miliarde de euro. În prezent se strâng 250 de milioane de euro”Pentru acoperirea gropilor de pe drumurile naţionale, România are nevoie de 4 miliarde de euro, a declarat, joi seara, ministrul delegat pentru probleme de infrastructură, Dan Şova, la postul Digi24, unde a mai discutat despre deszăpezirea drumurilor din ţară, care ar putea fi făcută de anul viitor de către firme străine.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite